Cuvinte de Dincolo

 

TAINA KOGAIONONULUI – MUNTELE SACRU AL DACILOR

Închinăm această carte Tatălui Ceresc
şi Mamei România.

 

Colaborator, tehnoredactor şi autoare a realizării grafice:
GEORGETA CIOBANU
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Pănculescu, C.
Taina Kogaionului. Muntele sacru al dacilor / Cristina Pănculescu,
Bucureşti: Ştefan, 2007
ISBN 978- 973-118-055-7
Copertă: Georgeta CIOBANU
ISBN 978- 973-118-055-7
Distribuitor:
011044 – Bucureşti
Sector 1, Str. Petru Rareş nr.75,
Tel: 021/223.26.60; 021/260.28.56
Tel/Fax: 021/310.78.90
e-mail: stand2001@cartea-ta.ro
Internet: http://www.cartea-ta.ro

 

 

 

 

Cristina Pănculescu

TAINA KOGAIONONULUI
MUNTELE SACRU AL DACILOR

 

Rezultatele cercetării care fac obiectul acestei lucrări au fost prezentate în public (iniţial într-o formă artistică – sub titlul Pe culmile Kogaiononului), începând din 15 martie 1988, textul fiind publicat integral în revista Arca nr.l şi nr.2, din 15 mai, respectiv 1 august 1990. Având certitudinea că este vorba de informaţii de importanţă naţională – şi nu numai – am considerat că ele trebuie aduse la cunoştinţa oficialităţilor vremii şi a personalităţilor competente în astfel de domenii, ceea ce am şi făcut pe parcursul anilor 1987 – 1989. După evenimentele din decembrie 1989 rezultatele cercetării au fost prezentate noilor autorităţi, pe parcursul anilor 1990 – 1996, dar reacţia a fost mereu aceeaşi: promisiuni, chiar entuziaste în multe cazuri, urmate de o tăcere ostilă – ca să nu o numesc agresivă. Urmarea a fost că începând din a doua jumătate a anului 1992, cu toate eforturile mele, nu am mai putut publica sau prezenta în public nimic. Practic – şi afirm în deplină cunoştinţă de cauză – mi s-a aplicat ceea ce se cheamă „conspiraţia tăcerii”. Interese personale şi mai ales de grup şi diverse orgolii şi-au impus punctul de vedere, iar consecinţele de tot felul nu au întârziat să apară… una dintre consecinţe fiind compromiterea rezultatelor cercetării prin preluarea şi vicierea gravă a informaţiei de către diverse grupări ocultiste.

Primele cinci capitole ale prezentei lucrări sunt o reluare a primei versiuni intitulate Taina Kogaiononului care a fost concepută pentru expunere în public, şi a fost predată lui Nicolae Copoiu – la Institutul de Istorie de pe lângă CC. al P.C.R. – în 27 octombrie 1988 (în toamna lui 1987 predasem un rezumat al cercetării, aceleiaşi persoane şi în cadrul aceluiaşi institut); lucrarea a fost înscrisă la sesiunea de comunicări ştiinţifice din 30-31 octombrie 1988 de la Vălenii de Munte unde, din iniţiativa organizatorilor şi fară acordul meu prealabil, a fost înregistrată în programul sesiunii sub titlul Cercetări privind efectele de piramidă din munţii Bucegi. Un exemplar al lucrării a fost depus tot atunci, în octombrie 1988, la Mănăstirea Sinaia. Faţă de prima versiune, lucrarea de faţă – fiind concepută pentru publicare – conţine argumentaţia completă expusă pe larg şi, în plus, include părţi din lucrarea Civilizaţiile stelare care reprezintă o continuare a primei versiuni a lucrării Taina Kogaiononului. Civilizaţiile stelare a fost elaborată în 1991, expusă integral în public în luna noiembrie a aceluiaşi an, şi prezentată parţial în 7 ianuarie 1992 la T.V.R. 2 (în cadrul emisiunii Tribuna nonconformiştilor). Un rezumat al acestor două lucrări a fost publicat în revista Strada nr. 3 (76) din 27.01 – 3.02.1992.

pag.6

 

 

 

„Nu poţi cere cititorului nici să te creadă pe cuvânt, nici să te verifice într-un domeniu în care el nu e competent. Îi poţi cere însă efortul minim de a lua în consideraţie argumentarea pe care o aduci, de a urmări, adică, validitatea judecăţii tale. Nu e nevoie să fii un «specialist» în culturile arctice ca să judeci concluziile unei cărţi despre Laponi, căci aceste concluzii sunt derivate dintr-un anumit număr de documente, pe care autorul ţi le pune sub ochi, şi judecata pe care el o face o poţi verifica şi singur.
Evident, autorul îţi poate cita anumite documente care convin tezei sale şi poate trece cu vederea altele, care îl infirmă. Nu ţi se cere, însă, când nu eşti competent, să-ţi dai părerea asupra problemei generale, ci numai să gândeşti asupra soluţiei autorului a cărui carte ai citit-o. Este lesne pentru un om cu mintea bine organizată să judece metoda şi stringenţa de care dă dovadă un autor, chiar dacă acesta scrie asupra unui subiect nefamiliar. ..”

MIRCEA ELIADE, 1937
Cosmologie şi Alchimie Babiloniană,
Ed. Moldova, Iaşi, 1991, pag.4-5.

pag.7

 

 

 

„Astăzi, când istorismul este depăşit, şi în cultura europeană încep să-şi recapete prestigiul formele de sensibilitate pre-alfabetică, şi să se înţeleagă aşa cum trebuie gândirea simbolică – cultura românească poate să-şi valorifice zone rămase până acum inerte şi obscure. Ni se pare, de aceea, de-a dreptul îngrijorător faptul că nu acordăm importanţa cuvenită tocmai acelor ştiinţe care ne aşează pe picior de egalitate cu marile culturi europene.
Poporul român, care nu a avut un Ev Mediu glorios (în sens occidental), şi nici Renaştere, şi deci n-a participat la istoria şi la crearea culturii europene – are o preistorie şi o protoistorie de egală valoare cu a oricărei naţii europene importante, şi are un folclor incontestabil superior tuturora. Astăzi, ştiinţa românească întâlneşte prilejul unic de a valorifica spiritualitatea şi istoria secretă a neamului nostru.
Pentru că, după cum spuneam, istorismul a apus pretutindeni. Se pune preţ pe preistorie şi extra-istorie; sunt cercetate şi promovate formele colective ale vieţii, simbolurile, tradiţiile orale, etc… Or, în acest domeniu, poporul nostru este bogat.
Conformiştii, însă, nu simt noua orientare spirituală. Nu înţeleg că, în câteva zeci de ani, o monografie istorică va fi mult mai puţin interesantă decât o pagină de exegeză simbolică sau interpretare folcloristică.”

MIRCEA ELIADE, 1937
Cosmologie şi Alchimie Babiloniană,
Ed. Moldova, Iaşi, 1991, pag.7-8.

pag.8

 

 

 

 

I n t r o d u c e r e
CENTRUL LABIRINTULUI

„Pentru lumea antică, DACIA războinicilor temuţi din CARPAŢI a fost, până la cucerirea lui Traian, o ţară aspră, aproape de nepătruns, înconjurată de mister. Nimeni nu ştia bine cine erau oamenii care locuiau în acea cunună de munţi”1. Despre ei se crease un adevărat mit, fiind printre cele mai obsedante şi puternice din imaginaţia anticilor.
Alexandru Busuioceanu2, cercetând arhivele mai multor biblioteci din Spania, a constatat cu uimire că în toată literatura medievală şi în cronicile oficiale, hispanicii se considerau descendenţii geţilor. Cărturarii şi oamenii din clasa conducătoare, trebuiau, pentru a-şi întemeia nobleţea, să dovedească sau măcar să afirme descendenţa lor din geţi.
Alexandru Busuioceanu, citând din scrierile episcopului Alonso de Cartajena, arăta că „în vremea lui Enrique al IV-lea (sec. al XV-lea), regii Spaniei coborau din Dacia, din «principii geţi», luându-şi numai numele de la locul unde trăiesc, pentru că era mai ilustru decât al strămoşilor.”3
„Istoricii – afirma acelaşi autor – dau prea puţină atenţie sau nici una, faptului că timp de patru decenii, între 286-324, patru împăraţi daci se succed fără întrerupere la cârma Imperiului Roman, constituind o adevărată dinastie danubiană […]. Dintre aceşti împăraţi, cel care prezintă personalitatea cea mai puternică şi tenace, Galerius (IOvius), pare să fi avut toată conştiinţa vechiului dac inamic ereditar al Romei […]. Fiu de mamă transdanubiană, «adoratoare a divinităţii munţilor» şi dedicat el însuşi acestui cult, care nu putea fi altul decât al lui Zamolxis, Galerius este tipul rebelului ieşit din acei munţi unde viaţa ciobănească păstrase întotdeauna idea libertăţii, inamică oricărui imperiu. Ajuns cezar şi apoi împărat, fostul cioban, fidel credinţelor strămoşeşti, originii lui sociale şi instinctului poporului său, îşi întoarce legiunile împotriva Italiei, cu hotărârea – afirmă contemporanul lui, Lactanţiu – de «a şterge până şi amintirea Romei» şi a fost pe punctul – declară acelaşi autor – «să schimbe numele Imperiului Roman în cel de Imperiu Dacic»”4.

1 Alexandru Busuioceanu: Zamolxis, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985, pag. 191.
2 Ibidem, pag. 179-180.
3 Ibidem, pag. 185.
4 Ibidem, pag. 206-208.
Notă: Imaginea războinicului dac este reprodusă după Valentin Tănase, din lucrarea Efigie străbună.

pag.9

 

 

 

 

„Dacii sau geţii nemuritori şi ţara lor erau ermetici pentru antici. Grecii se apropiaseră de ei numai pe ţărmurile Mării Pontice, fără să se aventureze mult în interior. Romanii îi cunoşteau doar pe războinicii daci. Dunărea le inspira teamă. Era un Limex Hiperboreum, de unde începeau pământurile care dormitau sub leneşele stele ale Polului getic”.5
Orice contact cu aceste locuri devenea subiect pentru literaţii vremii. Astfel, poetul latin Marţial, contemporan împăratului Domiţian, într-una din epigramele sale, se adresează prietenului său, soldatul Marcellinus, care se întorsese de curând din Dacia, cu cuvintele: „Abia răbdaseşi, Marcelline, cele şapte stele de la miazănoapte şi constelaţiile leneşe ale polului getic; iată acum cât de aproape va să vezi cu ochii steiurile lui Prometeu şi legenda muntelui”.6 … Legenda Kogaiononului, muntele ascuns al strămoşilor noştri, Kogaiononul care dintotdeauna a avut ca ţintă şi scop suprem OMUL, omul cu majuscule.

“În muntele cel ascuns, care va
rămânea necunoscut până la sfârşitul
timpurilor, bătrânul legii vechi privea
din gura peşterii lui lucirea nouă de
primăvară…’’7

Lucrarea de faţă conţine concluziile şi argumentele pe care se bazează aceste concluzii rezultate în urma unei munci de cercetare întreprinsă pe parcursul a patru ani în Munţii Bucegi, cercetare bazată pe studii de mitologie comparată, istorie veche, folclor şi artă veche românească, istoria religiilor, hermeneutică şi ştiinţe tradiţionale în general.
Pot să afirm că arareori un cercetător, şi cu atât mai puţin unul de ocazie cum este cazul meu, a avut un asemenea noroc. Norocul a constat în faptul că din pură întâmplare, am dat peste un fir; l-am urmărit din simplă curiozitate iar el m-a condus, spre surprinderea mea, chiar în „Centrul Labirintului”. Abia atunci am realizat că firul călăuză era firul Ariadnei uitat acolo de Theseu. Minotaurul nu mi-a barat calea – deoarece după cum se ştie îl „omorâse” demult eroul Heladei – aşa încât pot să vă asigur că drumul spre Centru este liber şi, mai mult decât atât, este chiar marcat.
Ceea ce nu a înţeles Theseu a fost faptul că adevărata ieşire din Labirint este prin Centrul lui, iar Minotaurul era acolo din trei motive: într-un sens tocmai pentru a păzi Marea Poartă „îngustă”, iar în alt sens pentru a semnala prezenţa ei; rolul lui prim şi cel mai ascuns fiind de fapt acela de „deţinător al cheilor”, căci miraculosul Minotaur era fiu al lui Poseidon – stăpânul apelor primordiale care, în chip de taur, îl zămislise cu Pasiphae, fiică a lui Helios-Apollo şi soţie a lui Minos.

5 Ibidem pag. 192.
6 Ibidem pag. 54.
7 Mihail Sadoveanu: Creanga de aur, Ed. Minerva, Bucureşti, 1986, pag. 13.

pag.10

 

 

 

Miraculosul Minotaur, care nu-şi arătase privirilor indiscrete decât chipul de om-taur8, era în realitate Sfinxul9 – prin esenţă tetramorf: om şi taur şi leu şi vultur – păzitor al Marii Porţi a Centrului; „Poartă deschisă în Cer” prin care, peste milenii, apostolul loan a văzut Scaunul de Domnie şi pe Cel ce stătea pe el. în jurul Scaunului de Domnie din Cer erau „patru făpturi vii: una avea faţă ca a unui om, una semăna cu un viţel, una semăna cu un leu şi una cu un vultur”. Miraculosul Minotaur-Sfinxul sintetizează deci cele patru făpturi vii din jurul Scaunului de Domnie din Cer, despre care vorbeşte – din porunca Celui care este Alfa şi Omega – Apocalipsa după loan (IV, 1;7). Nestatornic şi prea preocupat de a străluci prin fapte eroice, Theseu nu a înţeles şi a ratat adevărata şansă oferită de Ariadna rătăcindu-se definitiv în „Labirint”. Theseu a ignorat un lucru elementar, şi anume că drumul spre Centrul Labirintului este drum iniţiatic, iar în adevărata iniţiere poarta de ieşire nu mai poate fi aceeaşi cu poarta de acces pentru cel ce a intrat în posesia „cheilor”. Până la Theseu, toţi tinerii trimişi drept „hrană” Minotaurului descoperiseră în Centru adevărata ieşire şi primiseră cheile; căci nu despre moartea lor reală, ci despre moartea iniţiatică era vorba, iar aceasta înseamnă: accesul la nemurire – realizarea condiţiei de om cosmic – ruperea lanţurilor lui Cronos (Timpul). Sub chipul Miraculosului Minotaur – de altfel frate vitreg al Ariadnei – se ascundea ultimul Mare Iniţiator Celest deţinător al Ştiinţei tainice a Legăturii dintre Cer şi Pământ. Prin dispariţia sa Centrul Labirintului şi funcţia lui se ocultează. Minotaurul se lasă ucis (în realitate se retrage), aruncând un văl impenetrabil asupra secretului Labirintului.
Eroarea lui Theseu – sărbătorită de concetăţenii lui drept o victorie – a târât întreaga Helladă în această confuzie şi cu ea întreaga lume modernă. Theseu era simbolul lumii moderne pe cale de a se naşte – lume care, pierzând marile sensuri ale existenţei, răsturnând scara valorilor, începea să se precipite „glorioasă” spre periferiile „Labirintului” fluturând cu emfază în chip de stindard eul minuscul.
Totuşi, aventura lui „Theseu” este obligatoriu să fie conchisă cu o expresie a lui Vasile Lovinescu: „subversiunea a fost necesară”10 – pentru că numai saturaţia de bucuriile amestecate cu lacrimi şi moarte ale „Labirintului” se pare că poate trezi în om nostalgia adevăratelor mari înălţimi, aspiraţia spre Unitate, spre Centru, spre Absolut. Şi numai aspiraţia omului spre Absolut poate readuce în lume, sub adevăratul său chip, „Minotaurul” alungat şi re-deschiderea Centrului – Poarta Pământului la Cer, Poarta omului spre Nemurire – singura salvare din Labirintul care are puterea de a înghiţi şi nimici totul.
Căci, aşa cum afirmă Vasile Lovinescu, „ce nu este atras în sus, cade în jos în mod necesar”.11

 

8 Minotaurului, reprezentat cu cap de taur şi trup de om, îi revin de drept şi cele două atribute solare: leul şi vulturul, ca moştenire de la bunicul său Helios-Apollo.
9 în tradiţia greacă, şi nu numai, Sfinxul este reprezentat cu chip de om, trup de leu, picioare de taur şi aripi de vultur.
10 Vasile Lovinescu: Creangă şi creanga de aur, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1989, pag. 405.
11 Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialăc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 17.

pag.11

 

 

 

Esenţa lucrării de faţă constă în relevarea faptului că Centrul Labirintului este o realitate, el se află în Grădina noastră, în „Grădina Maicii Domnului”, şi este acelaşi cu Centrul Sanctuarului Principal al Kogaiononului.
Pe scurt: firul conducător l-am găsit pe platoul Bucegi, unde am început cercetările nu în idea de a găsi Muntele Sacru al strămoşilor noştri – pe care de altfel la ora aceea îl credeam în Gugu din masivul Godeanu – ci pentru a-mi lămuri mie enigma Sfinxului din Bucegi în faţa căruia am ajuns practic din întâmplare în 25 noiembrie 1984.
Ştiinţa modernă a descifrat multe din secretele naturii, dar este ştiut şi recunoscut faptul că ne aflăm abia la primele pagini ale marii cărţi a cunoaşterii integrale a micului şi a marelui univers. Termenii de forţă şi energie pe care îi folosim în mod curent suit în realitate nişte concepte, şi ceea ce cunoaştem noi despre ele sunt de fapt efectele – şi anume efectele pe care le putem constata direct sau care pot fi puse în evidenţă prin intermediul mijloacelor pe care le oferă ştiinţa actuală.
Una din marile realizări ale ştiinţei secolului al XX-lea a fost lărgirea noţiunii de materie care în accepţia fizicii moderne înseamnă: corpuscul, energie, informaţie.
În baza a ceea ce am spus mai sus, se poate admite tară nici-o rezervă ipoteza că există şi alte forme de energie în afara celor cunoscute sau chiar cele pe care le cunoaştem pot avea aspecte care nu au fost puse încă în evidenţă. Din acest motiv le ignorăm astăzi – ceea ce înseamnă în mod sigur că le vom cunoaşte mâine. Cât de departe va fi acest mâine depinde numai de noi oamenii.
Am considerat necesar – şi se va vedea de ce – să evidenţiez aceste ultime aspecte înainte de a trece în revistă principalele concluzii ale cercetării întreprinse în Bucegi, şi anume:
PUNCTUL 1
În Bucegi, în zona Vârfului Omu se află cel mai important Centru Energetic-Informaţional natural al planetei; existenţa lui este semnalată de toate tradiţiile, sub numele sau mai exact prin conceptul de „Centru”.
Acest aspect reprezintă punctul central al lucrării, şi totodată primul în ordine cronologică, fiind elucidat tară echivoc în ianuarie 1986. De aici au derivat toate celelalte, începând cu o concluzie de domeniul evidenţei: Kogaiononul nu putea fi decât aici!
PUNCTUL 2
Zona care conţine acest Centru este Sanctuarul principal – Altarul Kogaiononului. Deci Muntele Sacru al dacilor se află în Bucegi; el este structurat pe trei niveluri care corespundeau la tot atâtea trepte de iniţiere:
• Primul nivel – Peştera lui Zalmoxis identificată cu Peştera Ialomiţei, în 12 mai 1986;

pag.12

 

 

 

 

• Al doilea nivel – Platoul Babelor unde se află Sfinxul de la care a început totul, în 25 noiembrie 1984;
• Al treilea nivel – Zona Vârfului Omu, care este Sanctuarul principal.
Strămoşii noştri nu au ales întâmplător acest munte; ei cunoşteau existenţa acestui Centru precum şi legile care guvernează „funcţionalitatea” lui căci, după cum aflase Herodot, geţii, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, ştiau a se face nemuritori.
PUNCTUL 3
Kogaiononul nu şi-a încetat niciodată activitatea. El a fost şi este cea mai mare „Academie” a planetei; spun „este”, deci continuă să fie, chiar dacă legătura conştientă directă a fost total întreruptă, fapt petrecut, s-ar părea, relativ recent12 .
Kogaiononul a fost cea mai mare comoară a strămoşilor şi înaintaşilor noştri. Bine ferită de ochii năvălitorilor şi ai jefuitorilor care ne-au încălcat de-a lungul veacurilor hotarele, înaintaşii noştri au trecut din generaţie în generaţie marea comoară ascunsă „sub pecetea tainei”; iar dacă a fost posibilă găsirea Muntelui Ascuns, a fost pentru că SOSISE TIMPUL!
PUNCTUL 4
„Vârstele umanităţii” sunt determinate de variaţia activităţii energetic-informaţionale a acestui Centru, activitate supusă legilor ciclice universale.
PUNCTUL 5
Legile care guvernează acest Centru planetar – conexiunile, funcţia şi activitatea lui – prin generalizare, conduc la cheia problemelor fundamentale rămase fără răspuns ale cosmogoniei şi cosmologiei.

 

12 Mijlocul secolului al XX-lea.

pag.13

 

 

 

 

„A fost odată un bătrân ciudat care trăia într-o peşteră în care se
refugiase pentru a scăpa de zgomotul satului. Avea o faimă de vrăjitor
şi de aceea avea discipoli care sperau să înveţe de la el arta vrăjitoriei.
Dar el nici nu se gândea la aşa ceva. Nu căuta decât să înveţe ceea ce nu
ştia. După ce a meditat îndelung la ceea ce se află dincolo de meditaţie,
n-a văzut altă scăpare din impasul său, decât să ia o bucată de cretă roşie
şi să deseneze tot felul de figuri pe zidurile peşterii sale, pentru a afla
cum ar putea să arate ceea ce nu ştia. După multe încercări desenă un
cerc. «Aşa e bine» – simţi el – «şi acum un pătrat!», ceea ce facu desenul
şi mai bun. Discipolii săi erau curioşi, dar tot ce puteau observa era că
bătrânul pune ceva la cale, şi ar fi dat orice să ştie ce făcea el. Dar când îl
întrebară: «Ce faci acolo?», el nu le răspunse nimic. Atunci descoperiră
figurile de pe ziduri şi spuseră: «Asta e!» şi începură toţi să le imite. Dar
făcând asta, răsturnară, fară să observe, întreg procesul cu capul în jos;
au anticipat rezultatul în speranţa de a face să se repete procesul care a
dus la el; aşa s-a întâmplat atunci şi aşa se întâmplă şi astăzi.”
KARL GUSTAV JUNG
Traducere ANCA OROVEANU: Revista Secolul XX, nr. 10-11-12 /1986

pag.14-15

 

 

 

 

 

 

C a p i t o l u l I

TRADIŢIE,
SIMBOL ŞI SIMBOLISM TRADIŢIONAL

 

Consider că este util să definesc o serie de noţiuni în accepţia pe care le-o voi atribui pe tot parcursul lucrării; fiind vorba de noţiuni ce nu sunt incluse în programele nici uneia dintre formele de învăţământ oficial, şi fiind deci mai puţin cunoscute, pentru definirea acestor noţiuni voi cita cele mai autorizate personalităţi în domeniu.
TRADIŢIA PRIMORDIALĂ
După cum arată Rene Guenon1 , Tradiţia Primordială înseamnă „Ştiinţa prin excelenţă” sau „Cunoaşterea sacră în integralitatea sa” revelată la începutul timpurilor.
„Se spune că Veda (Ştiinţa Sacră – n.n.) există veşnic, fiind în sine însăşi anterioară tuturor lumilor” şi că „înţelepţii primelor Vârste ale umanităţii «au auzit» Veda; Revelaţia fiind opera Logosului, ca însăşi Creaţia.”
FORME TRADIŢIONALE – TRADIŢII
Existenţa unei diversităţi de tradiţii sau forme tradiţionale se datorează – conform cu Rene Guenon2 – necesităţii adaptării Tradiţiei Primordiale la mentalitatea unui anumit popor şi a unei anumite perioade, deci adaptări cerute de împrejurări de loc şi de timp, în virtutea legilor ciclice. în spatele tradiţiilor aparţinând diverselor popoare se ascunde doctrina unică, izvorul şi esenţa lor, care nu este alta decât Tradiţia Primordială.
FOLCLOR – TRADIŢII POPULARE
În ceea ce priveşte folclorul, Rene Guenon3 consideră basmele ca fiind purtătoare de relicve ale tradiţiilor esoterice4 dispărute: „Atunci când o formă tradiţională este pe punctul de a se stinge, ultimii săi reprezentanţi pot, în mod deliberat, să încredinţeze memoriei colective (poporului), ceea ce altfel s-ar pierde iremediabil; era singura modalitate de a salva ce mai putea fi salvat într-o oarecare măsură; şi, în acelaşi timp, incomprehensiunea naturală a masei era o garanţie suficientă că ceea ce avea un caracter esoteric şi-l va păstra nealterat, menţinându-se doar ca o mărturie a trecutului pentru cei care, în alte timpuri, vor fi capabili să înţeleagă”. Vasile Lovinescu mai admite şi o a doua posibilitate: „anume cazul unei concomitenţe a

 

1 Rene Guenon: Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, pag. 155.
2 Ibidem, pag. 52, 94.
3 Ibidem, pag. 33.
4 „Esoterismul este interiorul, miezul oricărui lucru. Esoteros, în greceşte este un comparativ şi înseamnă «mai lăuntric»” (Conform Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialâc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 11.

 

pag.16-17

 

 

 

 

 

basmului cu doctrina iniţiatică pe care o prezenta mascat, aceasta din urmă fiind rezervată unui cerc foarte restrâns capabil să primească lumina direct, primul destinat celorlalţi oameni, care vedeau numai umbrele, ca în caverna platoniciană, în măsura gradului de permeabilitate a ascultătorului: «Vouă vă e dat să ascultaţi adevărul de-a dreptul, ceilalţi îl ştiu prin parabole». Căci basmul şi parabola vehiculează influenţele spirituale în alt mod, real însă şi el”5.
Ceea ce este valabil pentru basm, se aplică în egală măsură vechilor balade, dansuri, datini, etc., transmise cu sfinţenie de popoare de-a lungul veacurilor.
ŞTIINŢE TRADIŢIONALE
„Numim ştiinţe tradiţionale disciplinele ce făceau obiectul unei predanii orale şi numai în acest mod puteau fi asimilate; partea lor scrisă era numai un aide-memoire, incomprehensibilă pentru cine nu-i avea cheia.”6
SIMBOL ŞI SIMBOLISM TRADIŢIONAL
Simbolismul tradiţional nu are nimic de a face cu ceea ce se numeşte în mod obişnuit simbolism. „Simbologia tradiţională este o ştiinţă exactă, ca toate celelalte, mai riguroasă chiar, pentru că purcede din principii axiomatice imuabile, vechi de când lumea”.7
„Simbolismul se întemeiază, în general, pe corespondenţele ce există între diferitele ordine de realitate […]. Această corespondenţă este adevăratul fundament al simbolismului şi, din această cauză, legile unui domeniu inferior pot fi întotdeauna considerate ca simbolizând realităţile de ordin superior, unde îşi au raţiunea lor profundă care le este, în acelaşi timp, principiu şi scop.”8
Simbolurile pe care ni le-au transmis tradiţiile nu sunt inventate – ele există în natură, căci – după cum argumentează Rene Guenon – „dacă Logosul este Gândire în interior şi Cuvânt în exterior, şi dacă Lumea este efectul Cuvântului divin rostit la originea vremurilor, întreaga natură poate fi considerată ca un simbol al realităţii superioare”.9
„Orice simbol veritabil îşi cuprinde sensurile multiple încă de la origine, căci el nu s-a constituit ca atare în virtutea unei convenţii umane, ci în virtutea unei «legi a corespondenţei» ce leagă toate lumile între ele […]. Suprapunerea unei pluralităţi de sensuri care, departe de a se exclude, se armonizează şi se completează în cunoaşterea sintetică integrală, este caracteristica generală a adevăratului simbolism”.10
„Există simboluri care sunt comune celor mai diferite şi îndepărtate forme tradiţionale, nu ca urmare a «împrumuturilor», imposibile în multe cazuri, ci pentru că

 

5 Vasile Lovinescu: Creangă şi Creanga de Aur, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1989, pag. 14.
6 Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialăc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 31.
7 Ibidem, pag. 10.
« Rene Guenon: Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, pag. 311; 18.
9 Ibidem, pag. 18.
10 Ibidem, pag. 36; 441.

pag.18

 

 

 

 

aceste simboluri aparţin în realitate Tradiţiei Primordiale din care toate formele au provenit direct sau indirect”.11
Simbolurile tradiţionale pot fi împărţite în patru clase principale, şi anume:
1) Simboluri în imagini
Simbolurile în imagini se împart în două categorii:
a) Simboluri alegorice
Simbolurile alegorice exprimă explicit principiul. Ele sunt simboluri intermediare.
b) Simboluri geometrice
Simbolurile geometrice pot fi aproximative sau reale; cele aproximative sunt, faţă de cele reale, ceea ce este o schiţă faţă de desenul la scară. Simbolurile geometrice aproximative pot intra şi în componenţa simbolurilor alegorice. Simbolurile geometrice reale sunt simboluri absolute, ele conţin esenţa. Unui simbol plan îi pot corespunde unul sau mai multe simboluri spaţiale.
2) Simboluri sunet
Simbolurile sunet pot fi vehiculate de simboluri alfabetice, deci de simboluri în imagini. Simbolurile sunet pot fi la rândul lor aproximative sau reale; cele reale sunt simboluri absolute.
3) Simboluri culoare
Simbolurile culoare pot fi şi ele aproximative sau reale; cele reale sunt simboluri absolute.
4) Simboluri numerice
Simbolurile numerice pot fi, de asemenea, aproximative şi reale.
Între cele patru tipuri de simboluri absolute, specifice unui principiu oarecare, există corespondenţă. Această corespondenţă este urmarea faptului că cele patru tipuri de simboluri, în realitate, vehiculează fiecare din ele câte un aspect fundamental al esenţei respectivului principiu, în acelaşi timp conţinându-le şi pe celelalte trei. În consecinţă, prin oricare dintre aceste patru simboluri se poate ajunge la celelalte trei sau direct la esenţa principiului însuşi. „Misterul” constă în faptul că numitorul comun este vibraţia.
În lucrarea sa Istoria naturală a supranaturalului, Lyall Watson12 relatează faptul că – pe la mijlocul secolului al XX-lea – elveţianul Hans Jenny a reuşit să dovedească experimental că forma produsă de frecvenţa sunetului O este o sferă. Dar sfera proiectată într-un plan este un cerc, deci exact forma pe care am ales-o ca să reprezentăm figurativ în scrierea noastră litera O. Să nu pierdem din vedere însă un amănunt: „alfabetul latin este de origine feniciană deci sacral”13 , ceea ce înseamnă că era alcătuit în conformitate cu legile naturale care formau baza de cunoştinţe secrete a ştiinţelor tradiţionale.

 

11 Ibidem, pag. 34.
12 loan Toma: Lyall Watson, Istoria naturală a supranaturalului, suplimentul revistei Memoria Antiquitatis, sept.
1988, editat de Muzeul Judeţean Neamţ.
13 Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialăc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 80.

pag.19

 

 

 

 

Un simbol este o cheie. Cheia-simbol creşte în eficienţă dacă deţinem şi apelăm la aspectul absolut al simbolului în cauză. Acesta este motivul pentru care se păstra un secret total asupra respectivelor simboluri, iar învăţătura în ceea ce priveşte aceste cunoştinţe se dădea numai în urma unor probe iniţiatice şi sub jurământ de tăcere. în privinţa probelor, cele care aveau drept scop testarea nivelului moral al aspirantului erau de bază şi aveau caracter eliminatoriu.
Este cunoscut faptul că, în informatică, un cod oarecare dă acces la o serie de informaţii stocate într-o anume zonă de memorie a calculatorului; pentru a avea acces la aceste informaţii este necesar şi suficient să fie îndeplinite următoarele patru condiţii:
1. Cunoaşterea codului
2. Cunoaşterea modului de utilizare a respectivului cod
3. Accesul la calculator
4. Cunoaşterea metodei de decodificare a informaţiei obţinute
De cele mai multe ori forma exterioară a codului nu spune nimic despre informaţiile la care dă acces. În acelaşi sens, un simbol absolut este un cod, dar de data aceasta un cod natural ce dă acces la o sursă energetic-informaţională cosmică, specifică principiului care a generat respectivul simbol.
Tehnica de operare cu aceste coduri este aşa numita tehnică a rezonanţei, tehnică pe care sistemul Yoga o numeşte contemplare, şi pe care Brâncuşi a rezumat-o simplu în cuvintele: „Priveşte până ai să înţelegi!”. În ceea ce priveşte calculatorul, el nu este altceva decât întreaga Natură, întregul Univers, deci este accesibil oricui, oricând şi oriunde.
NOŢIUNEA DE CENTRU ÎN ŞTIINŢELE TRADIŢIONALE
– SIMBOLURI AFERENTE –
„Centru este unul dintre cele patru simboluri fundamentale alături de Cerc, Cruce şi Pătrat.”14
Toate tradiţiile atestă existenta unui Centru al Lumii, Centru înzestrat cu puteri miraculoase: prin el se face legătura dintre Cer şi Pământ, pe aici coboară zeii, pe aici oamenii pot urca la Cer şi pot dobândi nemurirea, devenind asemenea zeilor.
Există în simbolismul Centrului un aspect asupra căruia Rene Guenon insistă în mod deosebit: „Centrul despre care e vorba, este punctul fix pe care toate tradiţiile se învoiesc să-l desemneze ca Pol, deoarece în jurul lui se efectuează rotaţia lumii”15 ; dar atenţie, rotaţia lumii nu înseamnă acelaşi lucru cu rotaţia Pământului – deci nu despre polul geografic este vorba!
În Centrul în cauză – după cum arată Mircea Eliade16 – conform diverselor tradiţii, se înalţă Muntele Cosmic, Piramida Cosmică, Arborele Cosmic sau

 

14 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 156.
15 Rene Guenon citat de Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialâc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981,pag. 9
16 Mircea Eliade: Images et symboles, Ed. Gallimard, Paris, 1952, pag. 53-59.

pag.20

 

 

 

Arborele Vieţii; pe aici trece Axis sau Cardines Mundi care reuneşte în Centru toate registrele cosmice; aici este plasat Stâlpul care susţine toate nivelurile cosmice.
„Simbolismul unui Munte, Arbore sau Stâlp situat în Centrul Lumii este extrem de răspândit şi provine dintr-un vechi mit universal”17.
În ştiinţele tradiţionale, un simbol al lui Axis Mundi este litera „i“18 , punctul de deasupra fiind imaginea Polului, deci a Centrului.
În creştinism Crucea este asimilată cu Arborele Cosmic, căci „prin Cruce = Centru se operează comunicarea cu Cerul”19. Crucea verticală rezultă din intersecţia a două axe rectangulare: unul vertical şi unul orizontal. Axul vertical reprezintă Axul Lumilor (Axis Mundi), iar cel orizontal reprezintă un anume plan de existentă; la intersecţia lor este Centrul care dă acces la ambele direcţii. Un alt simbol care se referă la Centru este „Crucea orizontală, ceea ce înseamnă crucea cu braţe egale trasată în planul orizontal care reprezintă un anumit plan de existenţă”20 (în ceea ce ne priveşte este vorba de planul fizic, deci de Lumea terestră). Crucea orizontală simbolizează expansiunea Lumii în discuţie, pornind din Centru – centrul crucii – care este imaginea Principiului; când este înscrisă într-un cerc, circumferinţa poate simboliza – funcţie de punctul de vedere la care ne raportăm – limitele extreme ale Lumii pe care o reprezintă.
Exemplu ilustrat:
Fig. 1 – pag.23. Crucea orizontală plasată în vârful unui ax piramidal (Axis Mundi), aflat pe acoperişul unei clădiri din incinta mănăstirii Peştera Ialomiţei. În imagine, pentru o mai uşoară identificare, crucea orizontală a fost marcată şi reprodusă mărit în colţul fotografiei.
„Una dintre formele cele mai remarcabile a ceea ce numim crucea orizontală […] este figura swasticei […] ce pare să se rataşeze direct Tradiţiei Primordiale, căci o întâlneşti în cele mai diverse ţări, […] din epocile cele mai vechi, […] din Extremul Orient în Extremul Occident […]. Swastica este simbolul, emblema Polului; căci în adevăr, Lumea se învârteşte în jurul lui, Polul însuşi rămânând imobil şi neafectat de mişcarea pe care o produce; swastica nu figurează Lumea, ci acţiunea Principiului asupra Lumii.”21 În vreme ce crucea orizontală formată din două axe rectangulare este statică, svastica reprezintă forma ei dinamică.
În reprezentări svastica apare figurată în mai multe variante: cu patru sau mai multe braţe îndoite în unghi drept sau curbate, indicând mişcarea în jurul centrului imobil; ca doi S încrucişaţi sau cazul svasticii clavigere formate din patru chei. Cele două sensuri de rotaţie pe care le poate indica evocă dublul curent Yin şi Yang al energiei cosmice.

 

17 Ibidem, pag. 53.
18 Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialâc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 129.
19 Mircea Eliade, ibidem pag. 215.
20 Rene Guenon citat de Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialâc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti 1981, pag. 78.
21 Ibidem, pag. 78-79.

pag.21

 

 

Acest simbol este extrem de răspândit la noi; fiind atestat la geto-daci el continuă să persiste până în zilele noastre în arta populară.
Exemple ilustrate:
Fig. 2 – pag. 23. Piesă de aur din tezaurul getic de la Băiceni22 , secolul al IV-lea î.Chr.
După cum se observă este vorba de o formă a svasticii cu braţe curbate, alcătuite din patru capete de cai.
Fig. 3 – pag. 23. Motiv popular în broderiile bucovinene23.
Este vorba de două svastici de mărimi diferite suprapuse sau se poate spune că cea mare care are braţe curbate o conţine pe cea de a doua, care este o reprezentare a svasticii clavigere (formate din patru chei); cele două svastici au sensuri de rotaţie opuse.
Fig. 4 – pag. 23. Detaliu din voalul de mormânt, de la Putna, al Măriei de Mangop – soţia voievodului Ştefan cel Mare24 .
Se observă, printre motivele broderiei, două figurări ale svasticii (în imagine ele au fost marcate).
Fig. 5 – pag. 23. Reprezentare schematică a relaţiei dintre Moksha {Eliberarea) şi ciclurile istoriei şi renaşterii în tradiţia jainistă (India)25.
Este evident semnul svasticii cu braţe frânte în unghi drept.
Fig. 6 – pag. 23. „Marea Mamă stăpâna animalelor, pe un vas beoţian”26.
Se observă cu uşurinţă semnul svasticii cu braţe frânte figurat de şase ori (trei dintre acestea sunt marcate).
Fig. 1 – pag. 25. Douăsprezece plăci de piatră cu simbolul crucii27. Plăcile au fost descoperite în Mexic, la începutul secolului al XX-lea de către William Niven şi au o vechime estimată la peste 12.000 ani. Colecţia conţine un număr de peste 2.600 de astfel de plăci.
În imaginile prezentate apar clar: crucea orizontală statică (poz. 1.1), înscrisă în cerc (poz. 1.2), precum şi o serie de simboluri derivate din acestea (poz. 2.1; 2.2; 2.3; 3.1). Este prezentă şi imaginea svasticii: cu braţe frânte în unghi drept (poz. 1.3; 1.4; 2.4; 3.2), cu braţe curbate (poz. 3.3), precum şi svastica formată din patru chei (poz. 3.4).
Fig. 2 – pag. 25. Motive ornamentale scrijelite pe reprezentări ale Coloanei Cerului în tradiţia populară românească28.

 

22 Reproducere după Ion Miclea şi Radu Florescu: Geto-Dacii, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980, planşa 34.
23 Reproducere după Romulus Vulcănescu: Mitologia Română, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 161.
24 Reproducere după Octav Monoranu, Ion Miclea: Putna, Ed. Sport -Turism, Bucureşti, 1977.
25 Reproducere după Heinrich Zimmer: Introducere în civilizaţia şi arta indiană, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983, pag. 124.
26 Reproducere după Pierre Levşque: Aventura greacă, vol I, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987, pag. 146.
27 Reproducere după James Churchward: Mu – continentul dispărut, Ed. Saeculum, I.O., Ed. Vestala, Bucureşti, 1996, pag. 135.
28 Reproducere după Romulus Vulcănescu: Coloana Cerului, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1972, pag. 20.

pag.22

 

 

 

Fig. 1. Imagine din incinta schitului Peştera Ialomiţei.
Este pusă în evidenţă crucea orizontală.

 

 

Fig. 2. Piesă de aur din tezaurul
getic de la Băiceni (sec. IV î.Chr.).

 

 

Fig. 3. Motiv popular
în broderiile bucovinene.

 

Fig. 4. Voalul de mormânt al Măriei de Mangop (Putna).

 

Fig 5. Reprezentare a relaţiei dintre Moksha (eliberarea) şi ciclurile istoriei şi renaşterii, în tradiţia jainistă (India).

 

 

Fig. 6. Marea Mamă stăpână a animalelor pe un vas beotian

pag.23

 

 

 

Se regăsesc aceleaşi simboluri ca în Fig. 1, respectiv: crucea orizontală simplă (poz. 2.1; 2.2) şi o serie de reprezentări derivate din ea (poz. 2.3; 2.4; 7.3), crucea înscrisă în cerc (poz. 3.1; 3.2; 3.3; 3.4; 4.2), precum şi figura svasticii cu patru braţe curbate (poz. 6.3; 6.4) sau cu mai multe braţe (poz. 6.1; 6.2; 7.1). Este prezentă şi imaginea svasticii cu braţe frânte, în număr de opt (poz. 7.2).
Consider că este util să mai aduc câteva argumente menite să înlăture suspiciunile – de altfel justificate – faţă de semnul svasticii, suspiciuni datorate însuşirii abuzive şi profanatoare a acestui simbol străvechi de către regimul nazist. Astfel „în Occident, aşa cum spune dl. Charbonneau-Lassay, svastica a fost în vechime una dintre emblemele lui Cristos, păstrându-şi această semnificaţie până către sfârşitul Evului Mediu. […] acest simbol este şi astăzi prezent în semnele mănăstirii carmeliţilor din Loudun”29 ; în plus, după cum afirmă Vasile Lovinescu, „găsim swastica şi pe cea mai veche sinagogă din lume, şi anume «Altneusynagoge» din Praga”30.
Simbolul geometric plan al Centrului provine din reunirea crucii orizontale cu crucea verticală prin acelaşi centru. Această imagine se figurează în plan ca două cruci cu centrul comun, rotite una faţă de alta cu 45° – vezi Fig. 1 – pag. 27. Axul vertical al crucii verticale, după cum am spus anterior, este Axis Mundi (verticala absolută), iar celelalte trei axe reprezintă planul nostru de existenţă, respectiv cele trei dimensiuni ale Lumii noastre.
Dacă marcăm pe fiecare dintre cele patru braţe ale celor două cruci puncte situate la o aceeaşi distanţă de centru şi le unim pe cele vecine între ele, obţinem un poligon regulat cu opt laturi, deci octogonul – vezi Fig.2 – pag. 27. Octogonul este simbolul geometric plan al Centrului; simbolul numeric este 8. În relaţie cu octogonul este şi simbolul numeric 9 (8 + Centrul), ceea ce înseamnă 8 manifestat care conţine virtual pe 9.
Un alt simbol geometric plan ataşat Centrului este octogonul stelat. Acest simbol se raportează la aspectul activ, „funcţional”, al Centrului, şi iată de ce: dacă prelungim laturile octogonului – vezi Fig. 2 – pag. 27, obţinem două „pătrate animate”, cu centrul comun şi rotite unul faţă de altul cu 45°; pătratul este simbolul geometric plan al Pământului; pătratul care nu se sprijină pe una din laturi ci pe unul din vârfuri poartă numele de pătrat animat, sugerând mişcarea31, iar imaginea realizată de cele două pătrate animate este un octogon stelat, care închide în interiorul lui octogonul. Octogonului stelat astfel obţinut îi corespund simbolurile numerice 16 (8 raze ale octogonului interior + 8 raze ale octogonului stelat) şi 17 (16 raze + centrul).
Alte simboluri ataşate Centrului, derivate din simbolurile lui geometrice (expuse) sunt: steaua cu 8 raze, rozetele cu 4, 8, 16 petale, trifoiul cu 4 foi.

 

29 Rene Guenon: Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, pag. 73; 75.
30 Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialâc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 78.
31 Rene Guenon: La Grande Triade, Ed. Gallimard, 1957, pag. 101.

pag.24

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 1. Douăsprezece plăci de piatră descoperite în Mexic, cu o vechime estimată la peste 12.000 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 2. Motive ornamentale scrijelite pe Coloana Cerului, în tradiţia populară românească.

pag.25

 

 

 

Exemple ilustrate şi ilustrative, aparţinând diverselor forme tradiţionale, în care octogonul sau derivatele lui sunt ataşate noţiunii de Centru:
Fig. 3 – pag. 27. Sfânta Treime a tradiţiei creştine32.
După cum se observă, porumbelul, simbol al Duhului Sfânt, este reprezentat în centrul unei stele cu 8 raze.
Fig. 4 – pag. 27. Chrisma – monogramă a lui Christos, important simbol al Bisericii primitive creştine33.
„După cum remarcă Rene Guenon, bucla literei P figurează Soarele înălţat în vârful lui Axis Mundi, […] poarta Soarelui pe unde se efectuează ieşirea din Cosmos, fruct al mântuirii prin Christos.”34
Identitatea dintre chrismă şi imaginea din Fig. 1 (pag. 27) este evidentă.
Fig. 5 – pag. 27. Troiţă din cimitirul de la Ţebea35
Troiţele sunt reprezentări ale Stâlpului Cerului în creştinism.
În centrul crucii se remarcă rozeta cu 8 petale marcată şi reprodusă mărit în colţul fotografiei.
Fig. 6 – pag. 27. Crucea de piatră de pe Muntele Găina36 .
În centrul crucii este pusă în evidenţă o floare cu 4 petale. Limitele petalelor determină o cruce, iar cele 4 puncte care marchează mijlocul fiecărei petale sugerează celelalte 4 braţe intermediare.
Fig. 1 – pag. 29. Cupola moscheii din Cordoue37 (artă musulmană, secolul X).
Se remarcă fară dificultate octogonul şi octogonul stelat care domină întreaga cupolă.
Fig. 2 – pag. 29. Cupola stâncii din Ierusalim38.
„Această construcţie a fost ridicată de califul Umayyad ‘Abd al-Malik.
Destinat iniţial să permită îndeplinirea unor ritualuri analoge acelora ce se practicau în jurul Kaabei, acest monument a apărut ulterior ca semn al puterii Islamului”39 (Kaaba, piatră sacră, reprezentând pentru tradiţia islamică Centrul Lumii). Se remarcă forma octogonală a construcţiei pe care se sprijină cupola semisferică.
Fig. 3 – pag. 29. Emblema roţii la hinduşi40 – reprezentare în piatră, Konarak, secolul al XIII-lea.
După cum se observă, roata are 8 spiţe. „Semnificaţia cosmică a roţii se exprimă în textele vedice […]. Rotaţia ei permanentă este înnoitoare. Din ea se naşte spaţiul şi toate diviziunile timpului. Numai

 

32 Reproducere după o ilustrată, Ed. ICAR, Bucureşti.
33 Reproducere după Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed.Robert Laffont, Paris,
1982, pag. 202.
34 Ibidem, pag. 202.
35 Foto: Doina Păun.
36 Foto: Doina Păun.
37 Reproducere după Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: ibidem, pag. 411.
38 Reproducere după Dominique Sourdel, Jeanine Sourdel-Thomine: Civilizaţia Islamului clasic, Vol.I, imag. 40.
39 Ibidem, pag. 318.
40 Reproducere după Magazin istoric, An XVII, Nr. 3 (192), martie 1983

pag.26

 

 

 

OCTOGONUL
-SIMBOL GEOMETRIC PLAN AL CENTRULUI-

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 1. CENTRUL reuneşte crucea orizontala (albastru) şi crucea verticală (roşu).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 2. Simbolul geometric plan al
CENTRULUI: OCTOGONUL simplu
(galben) şi OCTOGONUL stelat.

 

Fig. 3. Sfânta Treime.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 4. Chrisma – monograma lui Christos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 5. Troiţă din cimitirul de la Ţebea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 6. Crucea de piatră de pe muntele Găina.

pag.27

 

 

 

 

centrul roţii cosmice este imobil […].
Acel vid din centrul butucului este punctul de aplicare al Activităţii cereşti.”41
Fig. 4 – pag. 29. Diagrama Marelui Pol42 .
„Diagrama Marelui Pol constituie cea mai concisă şi mai clară reprezentare grafică, chintesenţă a înţelepciunii antice chineze […]. Marele Pol naşte cele două principii, din cele două principii se nasc cele patru imagini; din cele patru imagini se nasc cele opt trigrame.”43
Este evident în imagine octogonul determinat de cele opt trigrame.
Fig. 5 – pag. 29. Cometa Halley, imagine transmisă de staţia spaţială Giotto în martie 1986.
Pe nucleul cometei se remarcă două forme octogonale concentrice. Pentru o mai uşoară identificare octogonul interior a fost marcat. Această imagine vine în sprijinul afirmaţiei că octogonul este un cod natural.
Staţia spaţială care în 1986 a transmis imaginile cometei Halley, înaintând ca un kamicaze spre inima ei, şi-a luat numele de la pictorul florentin Giotto. Într-una din frescele sale din Capela Arena din Padova, în scena care reprezintă Adoraţia Magilor, Steaua din Betleem apare sub chipul cometei Halley pe care pictorul avusese ocazia să o vadă la trecerea ei din anul 1301. Până la Giotto Steaua Magilor era reprezentată – conform normelor canonice – ca o stea cu opt raze statică.44
La ultimele două vizite ale cometei Halley în sistemul nostru solar – respectiv în anii 1910 şi 1986 – au avut loc o serie de evenimente deosebit de importante legate de exteriorizarea, în premieră, de date esoterice referitoare la Centru:
– în anul 1909 Rene Guenon publică primele sale articole; era începutul unei serii de lucrări care trezeau la viaţă spiritul Ştiinţei Sacre, simbolismul Centrului Suprem, într-o Europă care se îndepărtase prea mult de el pentru a-i mai putea bănui existenţa şi mai ales funcţia.
– în anul 1910 se publică lucrarea postumă a lui Saint-Yves d’Alveydre intitulată Mission de l Înde, în care pentru prima oară în Europa se menţionează existenţa unui Centru misterios desemnat cu numele de Agartha; Agartha fiind unul dintre numele Centrului în discuţie.
– în anul 1910 Nicolae Densuşianu finaliza monumentala sa lucrare Dacia preistorică, ridicând vălul dens ce acoperea Columna Ceriului din Carpaţi şi istoria fabuloasă a acestor meleaguri. În 24 martie 1911 Nicolae Densuşianu înceta din viaţă, lucrarea văzând lumina tiparului la doi ani după dispariţia autorului.
– în anul 1910 se petrece şi acţiunea Crailor de Curte Veche a lui Mateiu Caragiale. Această carte a servit drept suport lui Vasile Lovinescu în elaborarea lucrării sale Al patrulea hagialâc unde, pentru prima oară, cititorului român îi sunt dezvăluite date esenţiale legate de Centru şi de simbolismul său autentic tradiţional.

 

41 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 660.
42 Reproducere după M.M.Davy: Encyclopedie des mystiques orientates, Ed. Robert Laffont, Paris, 1975, planşa 40.
43 Zhou Shirong, Ou Guang’An: Călător la grota de foc, Ed. Pentru Turism, Bucureşti, 1990, pag. 113.
44 Cornelia Cristescu, Gabriela Oprescu, Magda Stavinschi: Cometa Halley, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,

pag.28

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 1. Cupola moscheii din Gourdoue (sec. X)

 

Fig. 2. Cupola stâncii din Ierusalim

 

Fig. 3. Emblema roţii la hinduşi

 

Fig. 4. Diagrama Marelui Pol în tradiţia chineză

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 5. Cometa Halley la ultima sa trecere prin sistemul solar (1986)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 7. Marele labirint din naosul central al catedralei din Amiens (Franţa)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 6. Stema regală Mu

pag.29

 

 

 

– în anul 1986, deci în timpul ultimei vizite a cometei Halley în sistemul nostru solar, a fost identificat Centrul în Bucegi şi implicit Kogaiononul.
– în anul 1986 se reeditează Dacia preistorică a lui Nicolae Densuşianu, lucrare ce fusese practic „îngropată” timp de 73 de ani.
Şi ca o concluzie la asocierea acestor evenimente cu ultimele două treceri ale cometei Halley, îl voi cita pe Vasile Lovinescu: „ «Coincidenţă?» Byron scria despre mania oamenilor de a atârna acest termen de tot ceea ce nu pricep, că este un semn de lene şi comoditate mentală”45.
Fig. 6 – pag. 29. Stema regală Mu46. Imaginea prezintă stema rotită cu 180 de grade faţă de poziţia pe care o are în lucrarea din care a fost reprodusă, pentru că, după cum se va vedea în capitolele următoare, aceasta este poziţia reală a stemei.
După cum apreciază James Churchward, autorul lucrării Mu – continentul dispărut, scufundarea acestui continent s-ar fi petrecut acum circa 50.000 ani47; în centrul stemei se remarcă simbolurile în discuţie, respectiv crucea înscrisă în cerc şi octogonul stelat.
Fig. 7 – pag. 29. „Marele labirint din naosul central al catedralei din Amiens “ 48 .
„Labirintul e graficul rătăcirilor, probaţiunilor, suferinţelor pe care le încearcă iniţiatul – şi în ultimă instanţă umanitatea (n.n.) – înainte de a ajunge la Centru”.49
„Labirinturile gravate pe pardoselile bisericilor erau substitute ale pelerinajului în Ţara Sfântă [.,.]. Credinciosul care nu putea să îndeplinească pelerinajul real, parcurgea în imaginaţie labirintul, pentru ca în final să ajungă în Centru, în locul sfânt”50. Se remarcă în imagine forma octogonală a labirintului şi implicit a traseelor lui.
Prin Centru, după cum afirmă toate tradiţiile, se face legătura dintre Cer şi Pământ.
Simbolul geometric plan al Cerului este cercul.
Simbolul geometric plan al Pământului este pătratul.
Simbolul geometric plan al Centrului este octogonul care face trecerea de la pătrat (Pământ) la cerc (Cer), şi reciproc,
În Fig. 1 – pag. 31 este reprezentată grafic trecerea de la pătrat (Pământ) la cerc (Cer), prin intermediul octogonului simplu şi stelat (Centru), iar în Fig. 2 din aceeaşi pagină este reprezentată trecerea de la cerc (Cer) prin intermediul octogonului simplu şi stelat (Centru) la pătrat (Pământ).

45 Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialăc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 77.
46 Reproducere după James Churchward: Mu – continentul diapărut, Ed. Saeculum, I.O, Ed. Vestala, Bucureşti, 1996, pag. 101.
47 Ibidem, pag. 9.
48 Reproducere după Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 446.
49 Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialăc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 84.
50 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 446.

pag.30

 

 

 

După cum se observă, ambelor reprezentări le corespund simbolurile numerice 16 (16 raze) şi 17 (16 raze + Centru), pe care le voi numi simboluri numerice ale funcţionalităţii / activităţii Centrului.
Cifra „1” se reprezenta şi sub forma unei linii verticale cu un punct deasupra (şi astăzi există persoane care o scriu în felul acesta); deci cifra „1” este şi litera „i”.
Dar litera „i”, după cum am mai spus, este simbol al lui Axis Mundi, având în punctul de deasupra marcat Centrul (Polul). Rezultă că simbolurilor numerice ale funcţionalităţii Centrului 16 şi 17 le corespund simbolurile alfabetic-numerice i6 respectiv i7. Adoptând terminologia din informatică, voi numi aceste tipuri de simboluri „simboluri alfanumerice”. Deci i6 şi i7 sunt simboluri alfanumerice ale funcţionalităţii/activităţii Centrului.

 

Pământ – Centru – Cer                                     Cer – Centru – Pământ

 

Acest mecanism al trecerii de la pătrat la cerc este codificat în însăşi construcţia lăcaşurilor de cult creştin: pronaosul are turla cu secţiune pătrată, naosul are turla cu secţiune octogonală, iar acoperişul altarului figurează cercul. Un amănunt: la noi, turlele octogonale au fost introduse de Ştefan cel Mare.
Exemple ilustrate:
Fig. 1 – pag. 33. Biserica schitului Peştera Ialomiţei.
În imagine se remarcă turla pronaosului cu secţiune pătrată, turla naosului cu secţiune octogonală, şi acoperişul altarului care figurează cercul.
Fig. 2 – pag. 33. Bolta turlei bisericii mănăstirii Dragomirna51.
În bolţile turlelor naosurilor este reprezentat Iisus Pantocrator. Pantocrator înseamnă: în Toată Puterea, Atotputernic.
După cum se poate remarca în imagine, Pantocratorul ţine în mână Cartea Vieţii – Cartea Ştiinţei Divine – şi este reprezentat în centrul unui Pătrat animat, care dedublându-se devine octogon; octogonul devine octogon stelat, care în final se înscrie în cerc – vezi şi Fig. 1. Rezultă că în turla bisericii Dragomirna este reprezentată înălţarea Domnului: ridicarea de la Pământ (pătrat) prin intermediul Centrului (octogon) la Cer (cerc).

51 Reproducere după Ştefan S. Gorovei, Ion Miclea: Dragomirna, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1978.

pag.31

 

 

 

Fig. 3 – pag. 33. Bolta turlei principale a Catedralei Mitropolitane din Timişoara, cu Iisus Pantocrator52.
În această imagine este reprezentată Coborârea (Venirea) Domnului de la Cer (cerc) prin intermediul Centrului (octogon) la Pământ (pătrat animat). Faptul că pătratul la rândul său se înscrie într-un cerc, arată că Pantocratorul controlează ambele sensuri: de la Cer la Pământ şi de la Pământ la Cer – vezi şi Fig. 2 (pag.31).
Simbolurile numerice 16 şi implicit 17 sunt puse în evidenţă prin cele 16 raze luminoase care străbat cercul înscris în octogon.
Reprezentările Pantocratorului ni-L înfăţişează pe Iisus Cristos ca suveran absolut al Centrului Fizic şi Spiritual căci, aşa cum spune învăţătura creştină, nimeni nu s-a urcat la Cer în afara Fiului Omului care a coborât de la Cer.
Fig. 4 – pag. 33. Mandală53.
În tradiţia indiană mandalele sunt reprezentări alegorice care transpun în limbaj simbolic învăţături fundamentale ale Ştiinţei Sacre.
Mandala din imagine este o reprezentare a ceea ce tradiţia chineză numeşte Om veritabil. După cum arată Rene Guenon,54 omul veritabil este acela care a atins plenitudinea stării umane, acela care s-a identificat efectiv cu un punct al Axului Lumii care este Centrul planului său de existenţă, şi virtual cu Axul însuşi. „Acest Centru este punctul unic unde se operează în acest plan unirea influenţelor cereşti cu cele pământeşti şi, în acelaşi timp, singurul de unde este posibilă o comunicare directă cu alte planuri de existenţă. Această comunicare directă nu se poate efectua decât de-a lungul Axului însuşi”55 – cu care omul veritabil identificându-se în mod virtual, dobândeşte statutul de mediator între Cer şi Pământ.
După cum se poate observa în imagine, identificarea omului veritabil cu Centrul este figurată de octogonul central în care omul este plasat; identificarea lui virtuală cu Axul Lumii este redată de dedublarea pătratului (Pământul), omul fiind înscris în pătratul animat – rezultă octogonul stelat (Centrul în acţiune) care atinge cercul (Cerul).
Fig. 5 – pag. 33. Domnul Savaoth56 (Savaoth este un Nume biblic al lui Dumnezeu).
În imagine este redată învăţătura creştin ortodoxă cuprinsă în Crez: Din Tatăl din Cer -Domnul Savaoth reprezentat în centrul unui cerc (Cerul) – purcede Duhul Sfânt sub forma unui porumbel, pentru a ajunge pe Pământ (pătrat).
Porumbelul coboară de-a lungul Axului Lumii – verticala absolută a stelei cu 8 raze – şi pătrunde pe Pământ prin Centrul Lumii noastre (octogonul stelat format de cele două pătrate, din care unul este animat).

52 Reproducere după V. Polizache: Timişoara – Catedrala Mitropolitană, Animafilm, Bucureşti.
53 Reproducere după Jose and Miriam Argiielles: Mandala, Shambala, Berkeley and London, 1972.
54 Rene Guenon: La Grande Triade, Ed. Gallinard, 1957, pag. 153; 127.
55 Ibidem, pag. 122.
56 Reproducere după Teodora Voinescu: Radu Zugravu, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1978, planşa 79.

pag.32

 

 

 

CVADRATURA CERCULUI
CIRCULATURA CVADRANTULUI

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 1. Biserica schitului Peştera Ialomiţei

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 2. Inălţarea Domnului (PATRAT – OCTOGON – CERC) Bolta turlei mănăstirii Dragomirna, cu Iisus Pantocrator

 

 

Fig. 3. Coborârea (Venirea) Domnului (CERC – OCTOGON – PATRAT animat)

Bolta turlei principale a Catedralei Metropolitane Timişoara,cu Iisus Pantocrator.

Fig. 4. Mandală – “Omul veritabil” indentificat cu Centrul, mediator între Cer şi Pământ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

pag.33

 

 

 

 

După cum arată Mircea Eliade57, simbolismul Centrului este strâns legat de cel al Muntelui, căci în Centrul în cauză se înalţă Muntele Cosmic a cărui imagine este Piramida.
Piramida cu baza pătrat este simbolul geometric al Centrului, replică spaţială a octogonului, şi iată de ce:
Piramida cu baza pătrat rezultă tot din unirea crucii verticale cu crucea orizontală prin acelaşi centru, ca şi în cazul octogonului, însă de această dată axul orizontal al crucii verticale se suprapune peste unul din axele crucii orizontale.
Rezultă o cruce compusă din două axe orizontale rectangulare care determină un plan orizontal, şi un ax vertical perpendicular pe planul determinat de primele două. Găsim o astfel de cruce compusă pe Vârful Găina din Munţii Apuseni – prezentată în Fig. I 5 8 – pag. 35. Reprezentarea în plan a celor două cruci – una orizontală şi una verticală – unite prin centrele lor, se regăseşte într-una dintre cele mai răspândite forme ale Chrismei, anume Chrisma cu trei axe şi şase braţe59. Un exemplu este prezentat în Fig. 2 – pag. 35, unde este reprodusă inscripţia votivă60 (sec. al IV-lea) descoperită la Biertan, judeţul Sibiu. Se remarcă, înscrisă în cerc, Chrisma cu 3 axe. Un alt exemplu este prezentat în Fig. 3 – pag. 35 care conţine imaginea uneia dintre cele două cruci de piatră gemene ce încadrau intrarea în Peştera Ialomiţei. În centrul crucii de piatră este montată Chrisma care este în relief, fiind executată din metal. Am ţinut să dau aceste detalii pentru că tocmai ele mi-au permis să înţeleg, la vremea respectivă (12 mai 1986), că cele două axe încrucişate ale Chrismei în realitate reprezintă crucea orizontală văzută în perspectivă; altfel spus, imaginea prezentată în lupa din Fig. 3 este echivalentă cu imaginea prezentată în Fig. 1, ceea ce diferă fiind unghiul de observare al ansamblului format din cele două cruci (orizontală şi verticală). Acest ansamblu fiind tridimensional, rezultă că ceea ce figurează de fapt imaginea din Fig. 2 este Chrisma cu trei dimensiuni înscrisă în sferă. Revenind la Chrisma din Fig. 3, un alt amănunt care mi-a atras atenţia, amănunt esenţial în identificarea piramidei ca simbol geometric spaţial al Centrului, constă în faptul că fiecare dintre cele două axe ale crucii orizontale are extremităţile întoarse, una în sus şi cealaltă în jos, formând în planul vertical al axului respectiv unghiuri ascuţite; se poate spune că extremităţile braţelor crucii orizontale se întorc spre axul vertical, iar dacă le prelungim pe direcţiile astfel indicate vom constata că două dintre aceste prelungiri vor întâlni axul vertical într-un punct aflat deasupra centrului Chrismei, iar celelalte două îl vor întâlni într-un punct aflat sub centrul Chrismei.

Concluzia este următoarea: modul de reprezentare analizat indică faptul că extremităţile braţelor crucii orizontale se unesc cu două puncte ale axului vertical, puncte plasate simetric faţă de centrul Chrismei.
57 Mircea Eliade: Images et Symboles, Ed. Gallimard, Paris, 1952, pag. 53-54.
5 8 Foto: Doina Păun.
59 Acestei reprezentări în plan, prin analogie cu ceea ce am prezentat la Chrisma cu patru axe şi opt braţe, îi corespund ca simboluri geometrice ataşate Centrului: hexagonul simplu, hexagonul stelat, şi implicit simbolurile numerice 6, 7,12,.13.
60 Maria Soveja, Ioana Burlacu, loan Opriş: Mărturii ale trecutului, Ed. Arta grafică, Bucureşti, 1981, pag. 37

pag.34

 

 

 

PIRAMIDA
– SIMBOL GEOMETRIC SPAŢIAL AL CENTRULUI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 1. Vârful Găina. Crucea verticală şi crucea orizontală unite în acelaşi centru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 2. Inscripţie votivă descoperită la Biertan, jud. Sibiu (sec. IV).
De remarcat Chrisma înscrisă în cerc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lupă din Fig. 3.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 5. „Steaua Magilor” – arcana majoră „17” din Tarotul egiptean.

pag.35

 

 

 

Ceea ce rezultă este un octoedru (corp geometric cu 8 feţe laterale). În Fig. 4 – pag. 35 construcţia descrisă anterior este reprezentată tridimensional cu ajutorul celor trei axe de coordonate rectangulare.
După cum se vede în imagine, dacă se unesc între ele şi extremităţile vecine ale braţelor crucii orizontale se obţine o piramidă cu baza pătrat şi imaginea ei răsturnată sau, cum se spune în esoterism, o piramidă cu baza pătrat şi imaginea ei reflectată în Apele inferioare61.
Rezultă că piramida cu baza pătrat este simbolul geometric spaţial al Centrului; simbolul numeric este 5 (4 vârfuri ale bazei + vârful piramidei).
În concluzie, ceea ce se cunoaşte astăzi despre piramida cu baza pătrat sub numele generic de „efecte de piramidă”, reprezintă în realitate virtuţile acestui corp geometric în calitatea sa de simbol geometric spaţial al Centrului. Prin analogie, toate simbolurile geometrice, în mod special cele absolute şi cu precădere cele legate de Centru, fie ele plane sau spaţiale, prezintă proprietăţi specifice similare.
Şi aş mai face o precizare: proprietăţile la care mă refer nu au legătură cu „undele de formă” sau, dacă au, au în măsura în care laserul are legătură cu lumina zilei.
O confirmare a faptului că simbolurile: 17, steaua cu 8 raze şi piramida sunt asociate Centrului Suprem, ne parvine din tradiţia egipteană.
Fig. 5 – pag. 35. Steaua Magilor – arcana majoră „17” din Tarotul egiptean62.
Tarotul se compune din 22 de arcane majore şi 56 de arcane minore. Aceste arcane conţin, traduse în limbaj simbolic, învăţături esoterice tradiţionale, şi se spune că ele sunt opera lui Thot-Hermes Trismegistus însuşi. O arcană înseamnă un desen care este o reprezentare simbolică; desenului respectiv îi este ataşat un nume, un număr care este un simbol numeric, şi o literă care este un simbol alfabetic.
În imagine este arcana majoră care poartă numărul 17 şi numele de Steaua Magilor; ea „este un centru de lumină […] şi este prima lamă din Tarot în care apar astrele. În lamele anterioare ale Tarotului omul apărea închis în universul terestru; de aici însă viaţa împletindu-i-se cu viaţa cosmică, el se abandonează influenţelor celeste care îl vor conduce spre iluminarea divină”63 . Deci „arcana 17” vorbeşte despre refacerea legăturii dintre Cer şi Pământ, fapt ce confirmă asocierea cu Centrul şi Axul Lumii a simbolurilor integrate în ea:
– Este de remarcat steaua cu opt raze situată deasupra capului fetei din imagine. Dar steaua cu opt raze, am arătat anterior, este derivată din octogonul stelat – care este simbol geometric plan al Centrului raportat la aspectul său activ, dinamic – şi îi corespunde simbolul numeric 17, deci chiar numărul arcanei în dis cutie. În plus, numele de Steaua Magilor trimite la

61 „Apa este materia primă, Prakriti […]. Apele reprezentând totalitatea posibilităţilor de manifestare, se împart în Ape superioare, care corespund posibilităţilor fără formă, şi Ape inferioare care corespund posibilităţilor cu formă” (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 303). Planul de separare al Apelor superioare de Apele inferioare reprezintă planul de reflexie.
62 Reproducere după Egyptian Tarot, Made in Switzerland, by A.G. Muller, Distributed exclusively by U.S Games Systems, Inc. New York, N.Y. 10016.
63 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 339.

pag.36

 

 

 

Steaua Magilor din tradiţia creştină care are acelaşi simbolism şi căreia, după cum am văzut, îi corespund aceleaşi simboluri.
– Deosebit de semnificativă este plasarea „rombului” în interiorul stelei cu 8 raze, pentru că în realitate el ascunde simbolul geometric spaţial al Centrului – Piramida cu baza pătrat precum şi imaginea ei reflectată în Ape – şi iată de ce: dacă privim o piramidă cu baza pătrat, privirea fiind orientată spre una dintre feţele ei laterale, ceea ce vom vedea va fi un triunghi. Deci în interiorul stelei cu 8 raze este reprezentată – ca şi în Fig.4 din aceeaşi pagină – piramida cu baza pătrat (triunghiul alb) şi imaginea ei reflectată (triunghiul inversat negru). Diferenţa care apare între cele două reprezentări se datorează unghiului de observaţie.
– Ar mai fi de remarcat cele 7 stele mici din jurul stelei cu 8 raze; în felul acesta este pus în evidenţă şi simbolul numeric 7 care intră în componenţa simbolului alfanumeric „i7” – acest aspect va fi dezvoltat în capitolul următor.
– În imagine se mai remarcă un lotus cu 3 cupe; tija florii este simbol al lui Axis Mundi, iar cele trei cupe sunt simbol al Centrului Suprem reprezentat prin „întreitul Stâlp al Cerului” (simbolismul florii de lotus, al cupei, precum şi al „întreitului Stâlp al Cerului” sunt prezentate în capitolul al III-lea al lucrării).
Simbolul absolut sunet al Centrului este monosilaba OM, care „conform tradiţiei hinduse este sunetul primordial, sunetul creator, imagine a Verbului de la care porneşte desfăşurarea manifestării; ea este esenţa însăşi a Vedei, deci a Ştiinţei Sacre. Monosilabei OM îi corespunde svastica, emblema desfăşurării ciclice a manifestării pornind din Centrul Primordial”64.
ŢARĂ SFÂNTĂ – CENTRE SPIRITUALE
CENTRU SUPREM
După cum arată Rene Guenon65 , prin denumirea de Ţară Sfântă este desemnat acel ţinut în care este stabilit un centru spiritual corespunzând unei forme tradiţionale particulare, sediu al puterilor spirituale emanate sau derivate mai mult sau mai puţin direct din Centrul unic şi Suprem, singurul care este adevăratul Centru al Lumii, Ţinutul Suprem, Ţara Sfântă prin excelenţă. Există tot atâtea Ţări Sfinte specifice câte forme tradiţionale sunt constituite. Aceste centre spirituale au toate o structură analogă, chiar în detalii foarte precise, ele fiind tot atâtea imagini ale aceluiaşi Centru unic.
„Cu alte cuvinte, există o «Ţară Sfântă» prin excelenţă, prototipul şi Centrul Spiritual căruia i se subordonează toate celelalte Ţări Sfinte, lăcaş al Tradiţiei Primordiale din care au derivat toate tradiţiile specifice prin adaptarea la anumite condiţii, cum ar fi acelea oferite de un popor sau de o epocă.”66

64 Ibidem, pag. 560.
65 Rene Guenon: Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Ed.Humanitas, Bucureşti, 1997, pag. 90-91.
66 Ibidem, pag. 91.

pag.37

 

 

 

„Simbolismul «Ţării Sfinte» are un dublu sens: fie că se referă la Centrul Suprem sau la centrele subordonate, el reprezintă nu numai acest centru (adevăratul Centru al Lumii în cazul Centrului Suprem sau localizările lui simbolice în cazul centrelor subordonate – n.n.), ci reprezintă şi Tradiţia care emană de aici, adică Tradiţia Primordială în cazul Centrului Suprem sau tradiţia pe care o păstrează, adică o formă tradiţională particulară, în cazul centrelor subordonate […]. Prin analogie, din punct de vedere cosmogonic, «Centrul Lumii» reprezintă deopotrivă punctul originar de unde s-a propagat Verbul creator şi Verbul însuşi”.67
Constituirea mai multor centre spirituale secundare – care sunt localizări simbolice ale Centrului Suprem – răspunde legii dezvoltării ciclice a manifestării.
Faptul că toate aceste centre sunt tot atâtea imagini ale Centrului Suprem aplicându-li-se în egală măsură acelaşi simbolism şi, în plus, faptul că ele fiind mai deschise spre exterior sunt şi mai cunoscute, a făcut pe mulţi autori sau comentatori să considere aceste localizări simbolice ca fiind localizări succesive efective ale Centrului Suprem. De aici s-a tras o concluzie care este un nonsens, şi anume că Centrul Suprem, deci Centrul Lumii, s-ar deplasa. Pe acest motiv cred că este util să sintetizez şi să accentuez următoarele aspecte fundamentale: CENTRUL despre care este vorba (Centrul Suprem, Centrul Primordial, Centrul Lumii) este IMOBIL şi imuabil; este UNICUL PUNCT FIX pe care toate tradiţiile se învoiesc să-l desemneze ca POL; este PUNCTUL FIX unde Axul imuabil al Lumilor intersectează planul nostru de existenţă, deci Lumea noastră; este PUNCTUL UNIC unde se operează în acest plan unirea forţelor cereşti cu cele terestre şi SINGURUL de unde este posibilă o comunicare directă cu alte planuri de existenţă, căci această comunicare directă nu se poate efectua decât de-a lungul Axului Lumii însuşi; „este PUNCTUL de unde a început Creaţia Lumii”68, şi totodată
„LOCUL unde a fost creat omul primordial”.69

 

 

Decor interior al unei străchini pictate policrom. Hăbăşeşti, faza CucuteniA. (cea. 3500 IChr.)
Reproducere după Vladimir Dumitrescu: Arta culturii Cucuteni, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1979, pag. 36, figura 22.

67 Ibidem, pag. 92.
68 Mircea Eliade: Images et symboles, Ed. Gallimard, Paris, 1952, pag. 54.
69 Ibidem, pag. 55.

pag.38

 

 

 

C a p i t o l u l II
ŞCOALA KOGAIONONULUI
NU ŞI-A ÎNCETAT NICIODATĂ ACTIVITATEA
(prima parte)
TAINA ÎNCIFRATĂ ÎN „iO”

În tot lungul istoriei noastre zbuciumate Şcoala Muntelui Ascuns şi-a făcut simţită prezenţa. Marii noştri voievozi, mulţi din marii oameni şi eroi ai neamului au cunoscut-o direct. Întocmai ca nişte faruri ei au ştiut să conducă „Arca” urmaşilor celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci prin uraganele istoriei şi să-i salveze bunurile cele mai de preţ: unitatea şi substanţa.
Dovadă a afirmaţiilor pe care le-am făcut este faptul că simbolurile Centrului – Centru care, urmează să demonstrez, este podoaba sanctuarului principal al Muntelui Ascuns – se regăsesc pe stemele, pe sigiliile, pe medaliile, pe pietrele lor funerare, pe obiectele de îmbrăcăminte, pe armele lor şi pe zidirile pe care le-au ridicat. Una dintre dovezile cele mai elocvente este însă mult discutatul „IO” care apare în titulatura marilor noştri voievozi, fie că sunt domni ai Moldovei sau ai Ţării Româneşti. Cheia pentru decodificarea lui „IO” este numărul 17 în calitatea sa de simbol numeric al funcţionalităţii Centrului, precum şi simbolul alfanumeric derivat i7.
Pentru a susţine însă aceste afirmaţii, în prealabil, este necesar să fac o paranteză substanţială:
După cum arată Mircea Eliade1, Alchimia este una dintre multiplele discipline ale hermetismului socotite ca revelate de Hermes (Toth Hermes Trismegistus).
Hermes era considerat patronul tuturor ştiinţelor, identificat fiind de către stoici cu însuşi Logosul. Literatura hermetică (deci ceea ce a fost încredinţat scrisului şi a mai ajuns până la noi din ştiinţele revelate de Hermes) se compune din scrieri aparţinând hermetismului popular (care sunt şi cele mai vechi, unele dintre ele urcând până în secolul al III-lea î.Chr), şi scrieri aparţinând hermetismului savant.
Scopul Alchimiei era transmutaţia (realizarea Marii Opere – Opus Magnum), care duce la obţinerea „Pietrei Filosofale”. Simbol al răscumpărării sufletului, al regenerării lui prin graţie divină, „Piatra Filosofală” este numită Elixir al vieţii, fiind uneori interpretată ca simbol al lui Christos. „Formula Solve et Coagula (dizolvare şi coagulare) este considerată a conţine, într-un anume sens, tot secretul Marii Opere, căci aceasta reproduce chiar procesul manifestării universale”2.
Prin prisma acestui ultim aspect şi conform cu principiul corespondenţei ce există între diferitele ordine de realitate, formula Solve et Coagula se aplică

1 Mircea Eliade: Istoria Credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 286 -288; 295-297.
2 Rene Guenon : La Grande Triade, Ed. Gallimard, 1957, pag. 55.

pag.39

 

 

 

în egală măsură umanităţii în procesul ciclului propriu de dezvoltare şi, în acest context, din perspectiva umanităţii se aplică şi Tradiţiei Primordiale.
După cum arată Mircea Eliade3, alchimistul acţionând asupra materiei prime acţiona asupra lui însuşi, propria-i fiinţă suferind simbolic toate modificările prin care trecea respectiva materie pe parcursul procesului alchimic. Plecând de la o stare dată: o materie minerală brută, grosieră, asimilată alchimistului la debutul procesului, acesta o supunea operaţiunii Solve – disoluţia a ceea ce era în acea stare – pentru ca ulterior, prin Coagula (coagulare), materia să renască într-o stare nouă, desăvârşită, devenind Aur, metalul incoruptibil simbol al imortalităţii; simultan (şi acesta era scopul real al alchimiei tradiţionale) o transformare similară se producea în operator: el atingea desăvârşirea spirituală şi statutul de „ Om transcendent”. Această transmutaţie nu putea fi însă realizată fără intervenţie divină, şi de aceea operaţiunile tehnice alchimice erau însoţite de rugăciune şi cult.
La un nivel inferior, într-o fază de degradare, de pierdere a sensurilor originare ale Alchimiei, scopul realizării transmutaţiei a sfârşit prin a se reduce la transformarea metalelor ordinare în aur (în vederea îmbogăţirii), iar rugăciunile înălţate pentru coborârea harului divin au fost înlocuite cu constrângerea magică (magia).
Toate tradiţiile dau informaţii despre un eveniment mitic ce s-ar fi petrecut „in illo tempore“, având drept consecinţă ruperea legăturii dintre Cer şi Pământ4. Ruperea legăturii dintre Cer şi Pământ marchează sfârşitul epocii paradisiace; ca urmare, „Paradisul terestru devine inaccesibil, iar Centrul Suprem, care este în fond acelaşi lucru, încetează să se mai manifeste în exterior, şi atunci se poate spune că Tradiţia (Ştiinţa Sacră) este pierdută pentru toată umanitatea, căci ea nu mai este păstrată decât în anumite centre, riguros închise, şi la care masa oamenilor nu mai participă în mod conştient şi efectiv, contrar cu ceea ce avusese loc în starea originară “.5
Ruperea legăturii dintre Cer şi Pământ răspunde legilor ciclice de dezvoltare a manifestării, şi reprezintă debutul unei faze descendente, centrifuge, care în raport cu diferitele Yuga (Vârste ale umanităţii)6 se caracterizează printr-o îndepărtare gradată, în faze succesive, de Centrul Primordial şi pierderea treptată a Ştiinţei Sacre. Însăşi „constituirea centrelor secundare corespunzând formelor tradiţionale particulare, oricare ar fi ele, marchează deja un prim grad de opacizare faţă de Tradiţia Primordială “ 7.
Ceea ce interesează în mod deosebit pentru tratarea subiectului acestui capitol este tocmai această pierdere, pentru umanitate în ansamblul ei, a Tradiţiei. Şi totuşi, după cum spune Rene Guenon, „ la drept vorbind, Tradiţia este mai

3 Mircea Eliade: Istoria Credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 286-288; 295-297.
4 O caracteristică a acestor mituri constă în faptul că efectul este substituit cauzei; în realitate, ruperea legăturii dintre Cer şi Pământ reprezintă cauza, tot restul fiind consecinţă.
5 Rene Guenon: Regele Lumii, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994, pag. 44-45.
6 Ce anume semnifică concret această „rupere a legăturii dintre Cer şi Pământ”, precum şi problema Vârstelor umanităţii şi implicit a legilor ciclice, este expus pe larg în capitolul al VI-lea al lucrării.
7 Rene Guenon: Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, pag. 43.

pag.40

 

 

 

degrabă ascunsă decât pierdută “8.
În Kali-Yuga (Vârsta de Fier) distrugerea cărţilor vechi, ce conţineau învăţături esoterice ale Tradiţiei, se dovedeşte a fi în aşa măsură o acţiune deliberată şi sistematică, încât Jacques Bergier dedică subiectului în cauză o întreagă lucrare în
care urmăreşte acest fenomen de-a lungul istoriei umanităţii; el ajunge chiar la concluzia că ar fi vorba de o conspiraţie ce ar viza să împiedice ştiinţa omenească să se dezvolte prea repede: „ Tema «cărţii blestemate», care ar fi fost sistematic distrusă de-a lungul istoriei, i-a inspirat pe mulţi romancieri. Cu toate acestea nu e vorba de o temă doar literară. Această distrugere sistematică există în aşa măsură, încât ne punem întrebarea dacă ea nu cumva purcede dintr-o conspiraţie permanentă vizând să împiedice ştiinţa omenească de a se dezvolta prea repede […]. Dacă aşa cum cred, şi cum această carte încearcă să probeze, există o asociaţie internaţională a «Oamenilor în negru», ea trebuie să fi fost contemporană cu străvechiul Egipt şi să-şifi exercitat activitatea încă de pe atunci […]. Urme ale acestei conspiraţii se găsesc la fel de bine în istoria Chinei ori Indiei, pe cât în aceea a Occidentului […]. Atât de reuşita distrugere a bibliotecii din Alexandria este cu siguranţă cel mai mare succes al «Oamenilor în negru» […]. Pare evident că această grupare s-a demascat în anul 295, de vreme ce atunci, sub Diocletian, au fost sistematic căutate şi distruse lucrările de alchimie şi de magie “9.
Referitor la acelaşi subiect, respectiv pierderea Tradiţiei, H.P. Blavatsky spunea: „se pretinde că India – dar nu India redusă la limitele sale actuale, ci înţelegând prin aceasta frontierele ei străvechi – este singura ţară din lume care are încă printre fiii ei Adepţi cu o completă cunoaştere a celor 7 subsisteme şi care posedă cheia întregului sistem. De la căderea Memphisului Egiptul a început a pierde aceste chei una după alta, iar chaldeenii nu mai posedau decât 3 în vremea lui Berosos10”11.
În realitate, această „ascundere” a Tradiţiei a reprezentat o necesitate obiectivă cerută de legile ciclice (legile „Roţii Timpului,, -Kâlâcakra),punerea ei în aplicare fiind coordonată din Centrul Suprem,12 şi corespunde în alchimie operaţiunii Solve (disoluţie). Privit din această perspectivă se poate spune că, de fapt, depozitul Tradiţiei Primordiale a fost dezmembrat iar cheile ei împrăştiate pe tot pământul, ascunse, dar ascunse practic la vedere, învăluite fiind în limbaj simbolic în miturile, legendele, tradiţiile (zis) populare ale umanităţii. Aceste creaţii (după cum am arătat citându-ipe Rene Guenon şi pe Vasile Lovinescu în capitolul precedent) conservă relicve ale tradiţiilor esoterice dispărute, ele reprezentând fragmente ale unei „criptograme“ unice. Pentru a reface unitatea Tradiţiei trebuie refăcut întreg mozaicul. „Înţelegerea mitului – spunea Mircea Eliade

8 Rene Guenon: Regele Lumii, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994, pag. 44.
9 Jacques Bergier: Les livres maudits, traducere şi adaptare de D. Petrescu, în revista Orizont-Magazin, noiembrie 1985 – martie 1986.
10 Berosos, erudit chaldeu preot în templul zeului Marduk din Babilon (sec. IV-III î.Chr.).
11 H. P. Blavatsky: Doctrine secrete, Ed. Revue et Corrigee, Paris, 1923, pag. 12.
12 Această acţiune fiind în interesul umanităţii şi nu în detrimentul ei, chiar dacă acest fapt este mai greu de înţeles şi acceptat.

pag.41

 

 

 

– va fi socotită într-o zi printre cele mai utile descoperiri ale secolului al XX-lea”.13
După cum în alchimie disoluţiei (solve) îi urmează coagularea finală cu realizarea Pietrei Filozofale, tot astfel, încheierii disoluţiei Tradiţiei, ce marchează sfârşitul Vârstei de Fier, nu-i poate urma decât operaţiunea coagula care înseamnă refacerea unităţii ei; căci sfârşitul Vârstei de Fier coincide cu începutul „ Vârstei de Aur “, care implică întoarcerea la Centrul Primordial.
Închizând această paranteză voi reveni la ceea ce anunţam înaintea deschiderii ei, şi anume la decodificarea formulei „IO” cu ajutorul simbolului numeric al funcţionalităţii Centrului „17” şi al simbolului alfanumeric derivat „i7”.
După cum am văzut, litera „i” este simbol al lui Axis Mundi, punctul de deasupra fiind imaginea Principiului reprezentat de Pol, deci de Centru. Litera „O” figurează cercul; „cercul este înainte de toate un punct extins şi ca urmare beneficiază de perfecţiunea acestuia. Astfel, punctul şi cercul au proprietăţi simbolice comune: perfecţiune, omogenitate, absenţa distincţiei sau a divizării […]. În Mesopotamia, «O» era numărul perfect exprimând totul”14 . „Ideograma alchimică a lui «Unul-Totul» este O, cercul.”15 În consecinţă, raportând la Ştiinţa Sacră ca atare, „O” simbolizează Tradiţia Primordială în integralitatea ei, deci din perspectivă umană Cunoaşterea Absolută. „IO” vorbeşte despre faptul că Centrul Suprem deţine întreg acest depozit sacru. Simbolismul numărului 10 – a cărui versiune alfanumerică este „IO” – susţine această interpretare: „10 este numărul Tetraktysului pitagoreic şi are sensul de totalitate, de desăvârşire, de întoarcere la unitate după desfăşurarea ciclului primelor nouă numere”16 .
Numărul 7, conform diverselor tradiţii, simbolizează numărul părţilor care compun un întreg; el „este în mod universal considerat simbol al unei totalităţi, dar al unei totalităţi dinamice […]. Astfel, în Apocalipsa după loan, cele 7 lămpi de foc care sunt cele 7 Duhuri ale lui Dumnezeu, înseamnă Duhul Său întreg; cele 7 scrisori adresate celor 7 Biserici sunt adresate Bisericii în întregime; […] în tradiţia incaşă alături de Arborele Cosmic sunt figuraţi 7 ochi numiţi ochi a toate câte sunt […]”17 ; profetul Zaharia vorbeşte de 7 ochi ai lui Dumnezeu, care înseamnă privirea Lui atotvăzătoare.
În concluzie, din punctul de vedere considerat se poate spune că 7 (conţinut în i7) simbolizează numărul părţilor în care a fost dezmembrată Tradiţia Primordială, iar i7 vorbeşte despre faptul că sinteza lor se poate realiza prin intermediul Centrului. Această interpretare, după cum vom vedea în continuare, este confirmată de mitul lui Osiris.

13 Mircea Eliade: Mituri, vise şi mistere, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag. 31
14 J. Chevalier, A.Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 158; 160.
15 Julius Evola: Tradiţia hermetică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, pag. 39.
16 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: ibidem, pag. 292.
17 Ibidem, pag. 688; 690.

pag.42

 

 

 

Relativ la 17, dicţionarul de simboluri spune: „Acest număr, ca şi 72 – care este în relaţie cu el, primul fiind suma iar celălalt produsul lui 8 şi 9 – prezintă o mare importanţă simbolică.”18 După cum am văzut, 8 şi 9 sunt simboluri numerice ale Centrului. Conform cu tradiţia ebraică suma valorilor numerice ale celor patru litere care formează Numele divin inpronunţabil – Tetragrama Yod-He-Vov-He (YHVH) – este 2619 ; conform aceleiaşi tradiţii YHWH are 7220 de nume. Dar 72, după cum am văzut, este în relaţie cu 17. De aici, prin medierea lui 72, rezultă o relaţie între 17 şi 26, confirmată de tradiţia islamică prin faptul că în şiism21 Numele divin este pus în legătură cu numărul 17: se spune că „Numele suprem al lui Dumnezeu este compus din 17 litere ale alfabetului”22.
Toate aceste informaţii cifrate, furnizate de diversele tradiţii, se regăsesc în mitul lui Osiris. În esenţă, după cum sintetizează Constantin Daniel23 datele transmise de antici, mitul relatează următorul fapt: 72 de conjuraţi, conduşi de zeul Seth, pun la cale uciderea zeului Osiris care de altfel era fratele lui Seth. Uzând de un şiretlic, complotiştii, în ziua a 17-a a lunii Athyr24, reuşesc să-şi atingă scopul propus, iar ulterior Seth dezmembrează trupul lui Osiris şi-i împrăştie fragmentele pe tot cuprinsul Egiptului. Isis, soţia lui, adună bucăţile risipite, reface trupul lui Osiris şi prin magie îl învie. Între Horus – fiul postum al lui Osiris născut în mod miraculos de Isis – şi Seth începe o luptă care nu se mai sfârşea, victoria rămânând mereu nedecisă. Pentru a pune capăt acestui conflict, are loc o judecată a zeilor în oraşul On (Heliopolis) în urma căreia se dă câştig de cauză lui Horus, în sensul că primeşte prerogativele lui Osiris care făceau obiectul disputei dintre cei doi zei, iar Seth primeşte o pedeapsă cel puţin ciudată: „Ra-Horahte (Soarele) grăi: «Să-mi fie dat mie Seth, fiul lui Nut, ca să şadă alături de mine, să-mi fie fiu, să bubuie el în ceruri şi să stârnească teama!»”.25
După unele versiuni ale mitului Osiris a fost dezmembrat în 2626 de bucăţi, după altele în 1727 , iar alte versiuni vorbesc de 14 bucăţi. Dar „numărul 14 este dublul lui 7 şi de aceea are şi numărul 14 un caracter sacral”28.
După cum am arătat, existenţa unei relaţii între toate aceste numere este semnalată de diverse alte tradiţii – luate individual sau prin corelarea lor – iar acest fapt se înscrie în ceea ce spuneam despre cheile Tradiţiei împrăştiate pe tot Pământul. De aici rezultă că diferitele versiuni ale mitului lui Osiris nu se contrazic ci se completează, fiecare din ele contribuind la reconstituirea sintetică integrală a informaţiei reale ascunse în mit.

18 Ibidem, pag. 294.
19 Annick de Souzenelle: De Varbre de vie au schema corporel, Ed. Dangles, Frances, 1977, pag. 26-27.
20 Pierre Riffard: Dicţionarul esoterismului, Ed. Nemira, 1998, pag. 198.
21 Şiismul este o ramură a Islamului, considerată a fi gnoza lui.
22 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dictionnaire des Symboles, Ed. Robert Laffont, Paris, 1982, pag. 294.
23 C.Daniel: Cultura spirituală a Egiptului Antic, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pag. 256; 390.
24 Luna Athyr este luna a treia a anului egiptean corespunzând lunilor octombrie – noiembrie din calendarul nostru.
25 M.E.Matie: Miturile Egiptului Antic, Bucureşti, 1958, pag. 121.
26 Constantin Daniel: Cultura spirituală a Egiptului Antic, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pag. 390.
27 Ibidem, pag. 338.
28 Ibidem, pag. 390.

pag.43

 

 

 

Este de remarcat faptul că în tradiţiile ebraică şi islamică numerele 17, 26, 72 erau venerate, ele fiind puse în legătură cu Numele divin, pe când în tradiţia egipteană erau socotite nefaste; mai mult decât atât, „17 fiind ziua lunii Athyr în care a fost ucis Osiris de către Seth, acest număr era blestemat la culme; în ziua aceea egiptenii nu lucrau, şi nu se făceau scări la morminte sau la temple cu 17 trepte, ci cu 16”29. Şi cu toate acestea, în mod paradoxal, la Abydos (locul sacru al lui Osiris), sala principală a cenotafului celui mai important templu funerar dedicat zeului (sală în care numai marii preoţi şi faraonul aveau acces) „este înconjurată de 17 nişe săpate în stâncă”30. Acest tip de contradicţii flagrante – întâlnite frecvent chiar în sânul aceleiaşi tradiţii sau în raportul dintre diverse tradiţii – sunt deliberate şi se numără printre metodele tradiţionale de ocultare, având rolul de a ascunde şi de a revela în acelaşi timp: de a ascunde pentru marea masă căreia nu-i era îngăduit să vadă decât aspectul exterior impus al lucrurilor, şi de a revela pentru cei care, în alte timpuri, vor căuta miezul lor; pentru că întotdeauna în spatele unui paradox se ascunde un adevăr pe care îl ignorăm, care-şi semnalează prezenţa şi care ne invită să pornim în căutarea lui.
În acţiunea relatată de mitul lui Osiris intervine şi zeul Thot (Thot- Hermes Trismegistus). Comportamentul lui Thot în acest context este cel puţin bizar şi se înscrie în categoria contradicţiilor flagrante la care mă refeream mai sus. Astfel, o versiune a mitului31 îl arată pe Thot luând şi el parte la uciderea lui Osiris ca aliat al lui Seth, pentru ca mai târziu să adune bucăţile risipite ale trupului zeului, să le reunească şi să le vindece. Mai mult decât atât, Thot trece de partea lui Horus, şi în inscripţii se arată cum îi închide pe însoţitorii lui Seth.
Mitul lui Osiris este unul dintre cele mai importante din seria miturilor care dau informaţii despre dezmembrarea şi posibilitatea refacerii unităţii Tradiţiei Primordiale:
• Tradiţia Primordială este desemnată prin persoana zeului Osiris; chiar numele de Osiris32 având iniţiala O (literă al cărui simbolism l-am expus anterior), aduce un argument în plus în favoarea acestei interpretări. Dezmembrarea lui Osiris vorbeşte în fapt despre dezmembrarea Tradiţiei. în ceea ce priveşte cele trei variante vehiculate de diversele versiuni ale mitului pentru numărul de fragmente în care ar fi fost dezmembrat trupul zeului, respectiv 17, 26, 14, (7 x 2), ele se încadrează în metoda de criptare a informaţiei reale ascunse în mit. Dacă facem suma cifrelor conţinute în aceste numere33 rezultă 8 atât pentru 17 (1+7) cât şi pentru 26 (2+6), şi 5 pentru 14 (1+4); dar, după cum am arătat în capitolul precedent, 8 şi 5 sunt simboluri numerice ale Centrului corespunzând simbolului geometric plan (octogonul), respectiv simbolului geometric spaţial (piramida), iar 17 este simbolul numeric al funcţionalităţii Centrului. Importanţa deosebită a numărului 17 este semnalată în mit prin faptul că este pus în evidenţă în

29 Ibidem, pag. 390.
30 Claire Lalouette: Civilizaţia Egiptului Antic, vol.II, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987, pag. 181.
31 Constantin Daniel: Cultura spirituală a Egiptului Antic, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pag. 280.
32 Numele Osiris este versiunea greacă a numelui zeului.
33 Această tehnică de criptare este frecvent folosită în tradiţii.

pag.44

 

 

 

două moduri: o dată ca fiind ziua lunii în care a fost ucis zeul, şi a doua oară când reprezintă numărul fragmentelor în care a fost dezmembrat. Versiunea alfanumerică i7 vorbeşte despre faptul că Tradiţia Primordială a fost dezmembrată într-un număr de părţi simbolizat prin 7, fapt confirmat de varianta mitului în care trupul lui Osiris a fost dezmembrat în 14 (7×2) părţi, iar „ i “ arată că acest proces este coordonat din Centrul Suprem.
• Sacerdoţii care operau în acest Centru sunt desemnaţi:
– În primul rând prin persoana zeului Seth care dezmembrează (solve) trupul lui Osiris, deci unitatea Tradiţiei. În acest fel ajungem la formula IO de la care am plecat, deoarece „în papirusurile magice egiptene Seth este adesea numit IO”34;
– În al doilea rând prin persoana zeiţei Isis care adună bucăţile risipite şi reface (coagula) trupul lui Osiris, deci unitatea Tradiţiei; dar mitologia romană o identifică pe Isis cu IO35 , fiica zeului Inachus iubită de Jupiter şi persecutată de Junona. O versiune a mitului lui Osiris – relatată de Diodor, istoricul grec originar din Sicilia – pune în evidenţă şi rolul jucat de Isis (IO) în constituirea formelor tradiţionale particulare ce aveau drept nucleu câte o parte din Tradiţia Primordială (solve), fiecare parte fiind integrată într-un ansamblu ce prefigura întregul din care toate părţile proveneau: „după câte se povesteşte, Isis tăinui fiecare bucată din trupul lui Osiris (părţi ale Tradiţiei Primordiale – n.n.) într-un trup omenesc, plăsmuit din ceară şi mirodenii (formă tradiţională particulară – n.n), mare cât trupul soţului ei. Apoi chemă, pe rând, toate grupările de preoţi (sacerdoţii centrelor secundare derivate direct din Centrul Suprem – n.n.) şi le ceru prin jurământ să nu destăinuiască ce le va fi încredinţat lor. Fiecărui grup îi spuse că doar lui i-a încredinţat corpul lui Osiris (Tradiţia Primordială integrală – n.n.) […]. Iată, prin urmare, pentru ce până în zilele noastre toţi preoţii pretind că Osiris (Tradiţia Primordială integrală – n.n.) a fost înmormântat în ţinutul de sub oblăduirea lor (centrul secundar respectiv ce deţinea în realitate una din formele tradiţionale particulare – n.n.)”.36
– Şi în al treilea rând, sacerdoţii care operau în Centrul Suprem sunt desemnaţi prin persoana zeului Thot care intervine şi el şi are o atitudine atât de paradoxală în mitul lui Osiris. Thot mai este numit şi IOh-Thot37. Comportamentul zeului este cu atât mai „ciudat” cu cât una din funcţiile lui este de a avea grijă ca lucrurile să se desfăşoare după linia dată de Maat care îi este soţie şi personifică Adevărul şi Dreptatea. În acelaşi timp Thot personifică esenţa gândirii creatoare, cunoaşterea divină. „Tot ce este ascuns, tainic în cer şi pe pământ, este dezvăluit de el. Astfel, toate cunoştinţele sunt adunate la un loc în puterea lui Thot”38. Dar tot astfel – într-o versiune a mitului pe care am amintit-o – Thot (IOh) este înfăţişat adunând fragmentele risipite ale trupului lui

34 C. Daniel: Cultura spirituală a Egiptului Antic; Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pag. 275.
35 G. Popa Lisseanu: Mitologia Greco-Romană, ediţia a VIII-a, Ed. Universul, Bucureşti, 1944, pag. 60.
36 Diodor din Sicilia: Biblioteca Istorică, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981, pag. 37.
37 C. Daniel: Cultura spirituală a Egiptului Antic, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pag. 278.
38 Ibidem, pag. 279.

pag.45

 

 

 

Osiris şi reunindu-le (coagula).
Acest paralelism între cele două ipostaze ale lui Thot este de natură să confirme identificarea lui Osiris cu Unitatea Cunoaşterii, deci a Tradiţiei. Pe de altă parte – după cum s-a văzut – Thot fusese iniţial părtaş, alături de Seth, la uciderea lui Osiris (solve).
Se poate trage concluzia că „IO” deţine „puterea cheilor”, puterea de a dizolva şi de a coagula – solve et coagula:
Solve: Seth(IO) + Thot (IOh) + ISIS (IO)
Coagula: Isis (IO) + Thot (IOh)
Ar mai trebui reamintit că Thot-Hermes Trismegistus este părintele Alchimiei, iar formula solve et coagula conţine tot secretul transmutaţiei alchimice; dintre scrierile aparţinând literaturii hermetice savante cea mai reprezentativă este „Corpus Hermeticum”, care se compune din 17 tratate39. Din sursele antichităţii greceşti se ştie că Thot-Hermes era venerat la geţi de rege şi de reprezentanţii de frunte ai aristocraţiei, iar geţii mai erau desemnaţi ca cei ce locuiesc sub Ursa Mare. În tradiţia egipteană „Stelele Ursei Mari au fost văzute ca o coapsă de taur […] sau un taur întreg, afirmându-se astfel identitatea constelaţiei cu zeul Seth, căruia i se aduceau ca jertfe coapse de taur. De aceea Ursa Mare mai era numită şi coapsa lui Seth”40. Ceea ce am vrut să pun în evidenţă cu aceste ultime observaţii este relaţia care rezultă între Thot (IOh), Seth (IO) şi geţi.
În acest context se inserează şi ceea ce spunea Jacques Bergier41 cu privire la distrugerea bibliotecii din Alexandria şi la aşa numita conspiraţie a „Oamenilor în negru”. După afirmaţiile autorului menţionat, această grupare s-ar fi demascat în anul 295, sub Diocleţian, când au fost sistematic căutate şi distruse lucrările de alchimie şi de magie. Mai mult decât atât, egiptologul rus B.A. Turaev apreciază că „toate cărţile lui Thot ca şi cele ale preoţilor egipteni au fost distruse {solve), probabil, din ordinul împăratului roman Diocleţian”42. Dar după cum spune Ion Barnea43 , unul dintre primii împăraţi romani de obârşie traco-dacică, Galerius, fusese asociat la domnie de Diocleţian încă din anul 293; Galerius a exercitat o mare influenţă asupra lui Diocleţian care l-a declarat fiu adoptiv şi succesor la tron, prilej cu care Galerius şi-a luat supranumele de IOvius. În mod cert această influenţă pe care o avea Galerius asupra lui Diocleţian s-a manifestat şi cu prilejul distrugerilor de la biblioteca din Alexandria – şi afirm acest lucru bazându-mă pe următoarele considerente: după cum arată Ion Barnea, pe Arcul de Triumf al lui Galerius (din Thessalonic) apar reprezentări ale steagului dacic purtat de soldaţi în scenele de luptă, iar Alexandru Busuioceanu44 spune despre acelaşi Galerius că era fiu de mamă

39 Mircea Eliade: Istoria Credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 286-287.
40 C. Daniel: Cultura spirituală a Egiptului Antic, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1985, pag. 406.
41 Vezi pag. 39 din lucrare.
42 B.A.Turaev citat de N.F.Jirov: Atlantida, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, pag. 128.
43 I.Barnea: Steagul dacilor pe Arcul de Triumf al lui Galerius?, Magazin istoric, anul XII, nr. 1(130), 1978.
44 Vezi pag. 7 din lucrare.

pag.46

 

 

 

transdanubiană, deci din nordul Dunării, amândoi fiind dedicaţi cultului lui Zalmoxis şi implicit al Muntelui Sacru al dacilor; dar Kogaiononul – urmează să demonstrez – este sediul efectiv al Centrului Suprem care determină şi coordonează, conform legilor ciclice, acest proces de solve et coagula.
Ar mai fi de remarcat faptul că „IO” este prezent şi în alte tradiţii, simbolismul său rămânând în concordanţă cu cel expus sau venind în completarea lui:
• În Creta un mit prehomeric vorbeşte de Zeus Idaios – Zeus de pe muntele Ida – al cărui cult se practica pe munte, într-un templu de lemn (după Euripide) sau în grota sacră (după Odiseea). „Invocarea lui se făcea cu formula «IO Komos» de cinci ori repetată”45. Mai există însă un aspect semnificativ relevat de Andrei Lillin, şi anume faptul că Zeus Idaios se inserează în mitul Labirintului, regele Minos fiind un iniţiat al cultului zeului de pe muntele Ida. De unde rezultă că Minos, în cadrul ritualului, rostea invocaţia „IO Komos”. Ar mai trebui amintit că Minos era fiul nimfei Europa şi al lui Zeus care, în chip de taur alb, o răpise pe frumoasa fecioară ducând-o în Creta, unde aceasta îl născu pe Minos. Tot acest simbolism vorbeşte în fapt despre constituirea unui centru secundar în Creta, derivat direct din Centrul Suprem care se află în continentul european. Dar Minos, tatăl Ariadnei, este cel ce a pus să se construiască Labirintul pentru izolarea Minotaurului – spune mitul; în realitate, ceea ce izola Labirintul era Centrul Suprem şi Unitatea Tradiţiei pe care o deţinea Minotaurul46. Dar oare nu la porunca lui Zeus de pe muntele Ida (IO Komos) – căruia i se închina – acţionase Minos?… Deci mitul Labirintului vorbeşte, de fapt, atât despre momentul ruperii legăturii dintre Cer şi Pământ şi debutul fazei solve coordonate din acelaşi Centru, cât şi, mai ales, despre un alt moment ulterior al ciclului, momentul ocultării efective a Centrului Suprem.
• Numele arhaic al lui Jupiter era IOu – pater.47
• În Polinezia, cuvintele graţie cărora IO – Dumnezeu suprem – a făcut să ţâşnească lumina în tenebre, au devenit formule rituale.48
• În tradiţia chineză munţii sacrii erau numiţi YO49. „Este greu de dedus din scrierile chineze – mărturiseşte J. Churchward – dacă imaginea din Fig. 1 – pag. 49 este simbolul celor patru forţe sau al celor patru genii sau şi al unora şi al altora în acelaşi timp. Muntele era numit YO”.50
• În Evul Mediu creştin „IO” capătă o valorizare care este în perfect acord cu spusele lui Rene Guenon : „dacă este vorba despre ceva care are un caracter cu adevărat tradiţional, totul trebuie să se găsească acolo încă de la început, iar dezvoltările ulterioare nu pot decât să-l facă mai explicit, fără adăugarea nici unor elemente noi venite din exterior.”51 Astfel, după cum arată Em.C. Grigoraş52 , în Evul Mediu

45 Andrei A. Lillin: Mitul marelui vânător, Ed. Facla, Timişoara, 1986, pag. 110-111.
46 Vezi pag. 8 şi pag. 9 din lucrare.
47 V. Kernbach: Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros, 1983.
48 Mircea Eliade: Le mythe del’eternei retour, Ed. Gallimard, 1969, pag. 100-101.
49 Col. James Churchward: Le monde occulte de Mu, Ed. J’ai lu, 1972, pag. 184
50 Ibidem, pag. 81.
51 Rene Guenon: Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, pag. 35.
52 Em.C.Grigoraş: Criptografia şi istoria românească, CVLTVRA Naţională, Bucureşti, 1924, pag. 22.

pag.47

 

 

 

creştin „IO” însemna Alfa şi Omega, şi iată de ce: litera Alfa a fost înlocuită cu „I”, iniţiala întemeietorului creştinismului, Iisus Christos, iar litera Omega din alfabetul grec este „O” din alfabetul latin.
ALTE MĂRTURII
În continuare voi mai aduce câteva argumente în susţinerea demonstraţiei care face obiectul acestui capitol, susţinere care va fi reluată în capitolul al V-lea al lucrării.
• În biserica de la Curtea de Argeş, pe mormântul lui Radu V.V., „acel cavaler care a stârnit senzaţie prin bogăţia veşmintelor sale, se află sculptate: o coloană lată, […] iar în capul acestei coloane este un heptagon în care se află înscris un cerc […]. Coloana şi Cercul sunt Coloana Lumii”.53 Modul de reprezentare descris de Emil Grigoraş, respectiv ansamblul format de coloana cu un cerc deasupra – identificat de autor cu Coloana Lumii (Axis Mundi) – figurează explicit şi litera „i”. Dar cercul este şi punctul lui „i” şi litera „O”, iar heptagonul corespunde simbolului numeric 7. Rezultă IO, i7 şi implicit 10 şi 17. În plus, „pe giulgiul cavalerului s-au găsit multe swastika”54, iar svastica, după cum am văzut, este emblema Polului. În Fig. 255 – pag. 49 este reprodus inelul din degetul aceluiaşi cavaler.
După cum se observă, inelul este dominat de octogonul stelat stilizat – simbolul activităţii Centrului – având în centru cifra 7 criptată prin cele şapte cerculeţe.
• Fig. 3 – pag. 49. Portretul lui Vlad Ţepeş56 .
Se remarcă:
– simbolul activităţii Centrului, octogonul stelat
– simbolul numeric 5 – care corespunde simbolului geometric spaţial al Centrului, piramida – este criptat prin cei 5 bumbi albi de deasupra octogonului stelat.
Confirmarea acestei interpretări este dată de dispunerea în unghi a celor 5 bumbi, reprezentare care în fapt figurează piramida.
• Simbolul numeric 17 apare criptat şi pe patera din tezaurul de la Pietroasele: 16 divinităţi dispuse circular în jurul centrului paterei în care tronează o a 17-a, identificată de specialişti cu Cybele, Marea Mamă a zeilor.
• Simbolul numeric 17 este asociat şi Graalului: „«Graalul este 17 şi el este Unu» – glăsuieşte o învăţătură din baza secretă de cunoştinţe a companionilor din Evul Mediu”57 . Conform tradiţiei „«Sfântul Graal» este în acelaşi timp un vas (cupă – n.n) şi o carte; cartea desemnează în mod evident Tradiţia”58, iar cupa, după cum vom vedea, este unul dintre simbolurile Centrului Suprem. Deci căutarea Graalului, al cărui sediu – se spune – se află în Centrul Lumii pe muntele Montsalvat, însemna căutarea Tradiţiei Primordiale şi totodată a Centrului.

53 Ibidem, pag. 39.
54 Ibidem, pag. 40.
55 Reproducere ibidem, pag. 39.
56 Reproducere după un portret aflat la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.
57 Jean de la Foye: Ondes de vie, ondes de mort, Ed. R. Laffont, Paris, 1975, pag. 132.
58 Rene Guenon: Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, pag. 92.

pag.48

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 1. Muntele era numit YO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 2. Inel descoperit la Curtea de Argeş, în mormântul lui Radu V.V.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 3. Portret al lui Vlad Ţepeş

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 4. Stema Unirii de la 1600.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 5. Planul oraşului Alba Iulia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 6. Grup de tineri cu batiste
pe „clop”, Oaş, Satu Mare, sec. XX.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 7. Casă ţărănească
{Foto: Florin Andreescu -1987).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 8.
Coloana tară
sfârşit de la
Târgu Jiu.

pag.49

 

 

 

 

Olivia şi Alexandru Strachină semnalează lucrarea „Drapelele din întreaga lume de-a lungul anilor” – lucrare apărută în editura Fayard în 1976 – în care cunoscutul cercetător american Whithe Smith consemnează faptul că „steagul pe care legendarul rege Arthur59 l-a ridicat în onoarea tatălui său, Uther Pen-Dragon – devenind şi steagul sub care şi-au apărat independenţa Cavalerii Mesei Rotunde (Cavaleri ai Graalului) – a fost un dragon de tip dacic. În lucrarea menţionată acest dragon al Cavalerilor Mesei Rotunde este reprezentat tricolor: roşu pe burtă, galben pe părţile laterale, albastru pe spate”60 – deci chiar culorile noastre naţionale. Însemnul Cavalerilor Graalului era Pelerina Albă61. În legătură cu acest însemn voi prezenta două „coincidenţe” semnificative: în monumentala sa lucrare consacrată revoluţiei lui Horia, lucrare scrisă pe baza documentelor oficiale, Nicolae Densuşianu62 menţionează că Horia (supranumit „Horia Rex Dacie”) şi căpitanii săi purtau Pelerine Albe când se înfăţişau spre a vorbi mulţimii; iar cu ocazia intrării în Alba Iulia IO Mihail Voievod purta Pelerina Albă, intrarea în Alba Iulia însemnând pasul decisiv pentru refacerea unităţii vechii Dacii, prefigurare a refacerii Marii Unităţi. Pe medalia dedicată marelui voievod cu acest prilej, medalie bătută atunci, la 1600, simbolul numeric 17 apare criptat prin puncte, atât pe aversul cât şi pe reversul medaliei63, iar pe stema unirii de la 1600 – vezi Fig. 464 – pag. 49 – acelaşi simbol numeric este figurat de cei 7 munţi şi de axul care susţine cele trei steme (ale celor trei ţări române) reunite: axul este Axis Mundi, iar cei 7 munţi înseamnă şi numărul 7; rezultă 17 şi implicit i7. Un alt amănunt deloc de neglijat constă în faptul că oraşul Alba Iulia este construit sub forma unei stele cu 7 raze, după cum se vede în Fig. 565 – pag. 49.
Concluzia este următoarea: IO, i7, 10 şi 17 vorbesc despre cunoaşterea „activităţii” Centrului şi a legităţilor care guvernează acest proces; purtătorii acestor însemne deţineau această Cunoaştere; sursa acestei Cunoaşteri nu putea fi decât „Şcoala Kogaiononului”.
• Simbolurile Centrului au rămas până astăzi vii în tradiţia populară; chiar dacă sensul lor profund este ignorat, s-a păstrat nealterată conştiinţa importanţei acestor simboluri, fapt confirmat de locul de cinste care li se acordă:
– Fig. 6 – pag. 49. „Grup de tineri cu batiste pe «clop». Oaş, Satu Mare, secolul al XX-lea”66 .

59 Regele Arthur este protagonist al legendelor Cavalerilor Mesei Rotunde, numiţi şi Cavaleri ai Graalului.
60 Olivia şi Alexandru Strachină: Tricolorul românesc – tradiţie şi permanenţă, Rev. Manuscriptum, Nr. 2, 1986, editată de Muzeul Literaturii Române (63) Anul XVII.
61 Wolfram von Eschenbach: Poeme epice ale Evului Mediu – Parsifal, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.
62 N. Densuşianu: Revoluţia lui Horia în Transilvania şi Ungaria, 1784 – 1785, scrisă pe baza documentelor oficiale, publicată în 1884.
63 Em. C. Grigoraş: Criptografia şi istoria românească, CVLTVRA Naţională, Bucureşti, 1924, pag. 49.
64 Reproducere după Maria Dogaru: Aspiraţia poporului român spre unitate şi independenţă oglindită în simbol, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, coperta II.
65 Reproducere după Vasile Drăguţ: Arta românească, vol.I, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982, pag. 420.
66 Reproducere după Georgeta Stoica: Podoabe populare româneşti, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1976.

pag.50

 

 

 

După cum se remarcă, tinerii sunt în straie de sărbătoare; pe batistele de pe clopuri, în creştetul capului (pusă în evidenţă de lupa din colţul fotografiei), se observă clar reprezentarea trecerii de la cerc (Cer), prin intermediul octogonului stelat (Centru), la pătrat (Pământ) şi iarăşi la cerc (Cer).67 Ar mai trebui menţionat faptul că această trecere de la cerc la pătrat şi de la pătrat la cerc, în esoterism poartă numele de cvadratura cercului.
– Fig. 7 – pag. 49. Casă ţărănească situată la jumătatea drumului ce duce de la Braşov spre Pietrele lui Solomon (fotografia68 a fost realizată în 1987).
Se remarcă faptul că pe faţada casei, de altfel foarte modeste, în interiorul suprafeţei triunghiulare determinate de acoperiş este zugrăvit cu o deosebită îngrijire un octogon (simbolul geometric plan al Centrului). Cele opt triunghiuri determinate de diagonale sunt colorate în roşu, galben şi albastru.
• Dar poate că cea mai concludentă dovadă a continuităţii şcolii Kogaiononului în secolul al XX-lea este Coloana Infinită a lui Constantin Brâncuşi – „aceea de la Târgu Jiu, înaltă de 30 de metri. Ea «susţine cerul» spunea Brâncuşi.
Ea este deci un Axis Mundi, un Stâlp cosmic. Ceea ce aş vrea să ştiu (mărturisea Mircea Eliade), este cum a ajuns să redescopere această concepţie megalitică dispărută din Balcani de mai bine de două mii de ani, care nu supravieţuieşte decât în folclorul religios […]. În orice caz, în folclorul românesc Coloana Cerului reprezintă o credinţă arhaică, precreştină, care a fost însă repede creştinizată deoarece o întâlnim în colinde. Cu siguranţă Brâncuşi a auzit vorbindu-se despre Coloana Cerului în satul său natal sau în stânile din Carpaţi, unde a ucenicit ca păstor.”69
Coloana fără sfârşit, Coloana infinită, trezea la viaţă străvechea imagine a Stâlpului Cerului, acel Axis Mundi care leagă prin Centrul Lumii Pământul de Cer. Oare nu cumva Brâncuşi auzise Orologiul Kogaiononului care anunţa că Timpul bate la uşă – iar Coloana de la Târgu Jiu avea menirea de a vesti apropiata refacere a legăturii dintre Cer şi Pământ, apropiata manifestare a adevăratei Coloane a Cerului? Oare întâmplător Coloana infinită are 17 module: cel de la bază continuându-se în pământ iar cel din vârf, al 17-lea, continuându-se în cer? – vezi Fig. 8 70 – pag. 49.
Mărturisirile lui Brâncuşi71 confirmă supoziţiile strecurate în spatele semnelor de întrebare:

„Nici nu vă puteţi da încă seama de ceea ce vă las Eu. “
„ Ceea ce fac eu astăzi mi-a fost dat să fac!…
căci am venit pe lume cu o menire!”
„Coloana infinirii va fi una dintre minunile lumii… “
„Coloana fără sfârşit este negarea Labyrintului” – pentru că Labyrintul înseamnă confuzie şi rătăcire, înseamnă pierderea drumului spre Centru;
67 Vezi pag. 29 din lucrare.
68 Foto: Florin Andreescu.
69 Mircea Eliade citat de Mircea Handoca: Mircea Eliade şi Constantin Brâncuşi, Rev. Cronica, nr. 11, 13 martie 1987, Iaşi.
70 Reproducere după Andrei Petringenaru: Imagine şi simbol la Brâncuşi, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983, pag. 53.
71 Constantin Brâncuşi citat de Constantin Zărnescu: Aforismele şi textele lui Brâncuşi, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1980, pag. 147, 143, 139, 140, 111.

pag.51

 

 

al Lumii – pe care ne-o revelează şi a cărei apropiată strălucire o vestea Coloana lui Brâncuşi – poate „nega”, spulbera, puterea Labyrintului, arătându-ne drumul spre Centru. „Ne găsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci. Şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor; şi să re-găsim ceea ce s-a pierdut…” – spunea Brâncuşi în deplină cunoştinţă de cauză, şi nu ca un inspirat îndemn poetic!
După cum s-a văzut, coloana de la Târgu Jiu are 17 module; în plus, fiecare modul în parte este alcătuit dintr-o piramidă (simbol geometric spaţial al Centrului) şi imaginea ei oglindită în apele inferioare.72

72 Vezi pag. 36 din lucrare.

pag.52

 

 

 

C a p i t o l u l III
CENTRUL SUPREM
Cel mai important Centru Energetic-Informaţional
natural al planetei
SE AFLĂ ÎN MUNŢII BUCEGI
LEGEA FUNDAMENTALĂ A ANALOGIEI DINTRE MICROCOSMOS ŞI MACROCOSMOS

 

„Ceea ce e sus este la fel cu ceea ce e jos şi ceea ce e jos este la fel cu ceea ce e sus, pentru a împlini miracolul unui singur lucru” – se afirmă în Tabula Smaragdina (Tabla de Smarald), text legendar atribuit lui Thot-Hermes Trismegistus. Toate tradiţiile la unison proclamă acest adevăr primordial, în formulări diferite, dar fară echivoc: Totul este în Tot şi reciproc; partea este conţinută în întreg – întregul este conţinut în parte. „În Mesopotamia (afirmă Mircea Eliade), poate mai mult ca în altă cultură arhaică, concepţia fundamentală poate fi astfel definită: omologia totală între Cer şi Lume”1 . Dar oare nu acelaşi principiu este revelat în rugăciunea din Evanghelia creştină când se zice: „Precum în Cer aşa şi pe Pământ? „«Omul e un univers mic şi Universul este un om mare» spune un dicton sufi2. De aceea, în toate tradiţiile, Creaţiunea este numită Omul Universal”3, „fapt exprimat în textele greceşti prin: «Tot ce posedă macrocosmosul posedă şi omul»”4. „Asemenea Universului, omul întruneşte în sine toate legităţile acestuia ca efect al său (conchide dr. Dumitru Constantin). Analogia merge până la niveluri surprinzătoare şi incredibile pentru modul nostru de a gândi5.
Ştiinţa modernă a ajuns să se apropie de legea corespondenţei dintre microcosmos şi macrocosmos prin mijloacele care îi sunt proprii, şi acest fapt nu este singurul care demonstrează că drumurile ce duc spre un adevăr sunt multiple şi nici unul dintre ele nu trebuie dispreţuit sau ignorat. Prin integrarea cunoştinţelor celor vechi şi a metodelor lor de investigare în ştiinţele moderne umanitatea va putea face paşi uriaşi în cunoaştere, şi multe din problemele care se ridică astăzi în faţa ei şi par de nerezolvat îşi vor găsi rezolvarea. Lucrul acesta nu este simplu de realizat, deoarece este necesar un uriaş efort pentru depăşirea unor prejudecăţi adânc înrădăcinate, a unor mari complexe – pe de o parte, de inferioritate sau, pe de altă parte, de superioritate – şi pentru

1 Mircea Eliade: Cosmologie şi alchimie babiloniană, Ed. Moldova, Iaşi, 1991, pag. 16.
2 Sufismul este o ramură – împreună cu şiismul – a esoterismului şi iniţiaticii islamice (conf. Pierre Riffard: Dicţionarul esoterismului, Ed. Nemira, 1998).
3 Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialâc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 31.
4 Julius Evola: Tradiţia Hermetică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, pag. 44.
5 Dr. Dumitru Constantin: Un posibil model funcţional al omului, inspirat de medicina tradiţională, Almanah Anticipaţia al rev. Stiinţa şi Tehnică, Bucureşti, 1988

pag.53

 

 

 

 

depăşirea resentimentelor datorate unor mari şi grave erori săvârşite de-a lungul istoriei – urmare a interpretarilor aberante date unor scrieri şi simboluri tradiţionale – erori inerente rătăcirii prin Labirint fără lumina unei autentice Crengi de Aur şi în absenţa Firului Ariadnei. Efortul necesar este uriaş, însă merită preţul: câştigul va fi integrarea Omului in Umanitate şi a Umanităţii în Univers.
MICROCOSMOSUL-OM ÎN ŞTIINTELE TRADITIONALE
Existenta structurilor bioenergetice, deci proprii viului, este o realitate pe care astăzi nu o mai contestă nimeni. Încă din ultimul sfert al secolului al XX-lea, academicianul Eugen Macovschi a elaborat teoria biostructurală a pluralităţii nivelurilor structurale ale materiei în univers; valabilitatea acestei teorii fiind parţial demonstrate experimental încă de atunci.
În traditia hindusă acest fapt este cunoscut din timpuri imemoriale. Din ea aflăm că fiinţa umană este alcătuită, pe langă structura fizică, dintr-o serie de structuri energetic-informaţionale (corpuri subtile); morfologia şi fiziologia acestor structuri fiind expuse în textele fundamentale ale tradiţiei. În descrierea lor este folosit limbajul simbolic specific ştiinţelor tradiţionale. Relativ la acest subiect aflăm de la Mircea Eliade: „Corpul – înţelegând prin acesta corpul fizic şi cel subtil (energetic) totodată – este constituit dintr-un anumit număr de nadis (canale) şi chakras-uri (centri). Se poate spune, simplificând puţin, că energia cosmică se găseşte latent în chakras şi că energia vitală sub formă de sufluri circulă prin nadis”6. Cel mai important dintre aceste „canale subtile” este Shusumna care este situată în axul coloanei vertebrale (Muntele Meru) pe care o parcurge. În stâga şi în dreapta coloanei vertebrale sunt situate alte două „canale subtile” considerate de primă importanţă, numite Ida şi Pingala, care sunt reprezentate şerpuind în jurul canalului principal Shusumna (vezi imaginea de la pag. 55).
Chakras-urile sunt centre de conştiinţă, transformatoare de energie specifică (pranică) şi deschideri ale microcosmosului asupra macrocosmosului, a umanului asupra cosmosului. Hatha-yoga dă 49 (7×7) de chakras, ce corespund la 49 de glande endocrine în plan anatomic. Între glandele endocrine şi chakras-uri există corespondenţă şi nu identificare: glandele aparţin structurii fizice, chakras-urile structurii energetice. Din cei 49 de centri subtili {chakras), 7 sunt consideraţi principali; localizarea lor este prezentată în imagine, unde sunt numerotaţi de la 1 la 7.
Aceşti centri poarta numele simbolic de lotuşi; centrul florii se ascunde sub petalele închise. Kundalini, care desemnează forma statică a energiei creatoare înmagazinate în partea inferioară a coloanei vertebrale, mai este numita „şarpele de foc” sau „trăsnetul”, fiind uneori reprezentata de o zeitate feminină; cand Kundalini îşi incepe ascensiunea în lungul coloanei vertebrale şi atinge lotuşii, petalele lor (simbol care desemneaza spite energetice diferenţiate)

6 Mircea Eliade: Le yoga immortalite et liberie, Ed. Payot, Paris, 1960, cap. VI

pag.54

 

 

 

 

se indreaptă. Rezultă de fiecare dată un câştig energetic-informaţional.
Cel mai important dintre aceşti centri este Sahasrara Padma sau Lotusul cu 1000 petale. Localizată în creştetul capului, deasupra terminaţiei canalului subtil Sushumna, Sahasrara reprezinta realizarea supremă a chakras-urilor minore etajate pe cele 7 planuri ale cauzalităţii. Tot ceea ce există în centrii subtili inferiori sau in Univers rezidă aici în stare virtuala; Sahasrara desemneaza Centrul Suprem unde umanul se integrează în absolut; ea deschide viziunea asupra unei lumi diferite, cosmice. „Trebuie remarcat (afirmă Mircea Eliade) că Sahasrara nu mai aparţine nivelului corpului, ea desemnând deja un plan transcendent – şi acest fapt explică de ce se vorbeşte în general de doctrina celor «şase chakras»”7.
Mircea Eliade redă – dintr-un cânt al tradiţiei hinduse – descrierea în limbaj simbolic a penetrării Lotusului cu 1000 de petale de către energia Kundalini: „Lotusul şi trăsnetul se întâlnesc; […] se patrunde în cer prin vârful Muntelui Meru”8. Acelaşi autor subliniază: „Focul aprins prin ascensiunea lui Kundalini se situează la un cu totul alt nivel decât cel al magiei şi al şamanismului […]. Cu ajutorul principalelor «sufluri» şi a principalelor canale subtile (nadis) se poate distruge timpul”9. În budism Shusumna este considerată drumul Nirvanei.
„În regiunea capului – ne spune medicul şi yoginul indian Srimat Swami Shivananda Saraswati – se afla Mahat Granthi, care are 5 centri principali de operare. Aceşti centri sunt laboratoarele unde se nasc serii de sentimente subtile şi profunde, prin care un om se transformă intr-o fiinţa divina, înzestrată cu calitaţi şi sentimente divine. Persoanele cu o predominanţă a acestor glande sunt adorate ca mari oameni sau incarnări divine. Ei sunt realmente zei pe Pamant”10. Aici se poate face analogia cu nivelurile supranoesice de care vorbeşte academicianul Eugen Macovski, niveluri care intră în evoluţia firească a tuturor fiinţelor umane. „Chiar in vârful lui Mahat Granthi se află Brahmarandra (deschizătura lui Brahma).
Aceasta asigură şi menţine legatura între microcosmosul fiinţei umane şi macrocosmos. Această Brahmarandra sau regiune a lui Sahasrara este asemeni unui ocean de conştiinţă pură. Chiar în centrul acestui ocean se inalţă muntele Kailasa al tradiţiei yogine, care este piscul, încununarea şi întruchiparea conştiinţei cristalizate”11

7 Ibidem, cap. VI.
8 Ibidem, cap. VI.
9 Ibidem, cap. VI.
10 Srimat Swami Shivananda Saraswati: Yogic therapy or yogic way to cure diseases, Umachal series – 10
11 Ibidem.

pag.55